Elicele inversate ale Craiovei. Marius Mitran scrie despre startul de sezon al Universității

Marius Mitran, despre startul de sezon al Universității Craiova Galerie foto (1 fotografii): Elicele inversate ale Craiovei. Marius Mitran scrie despre startul de sezon al Universității
Foto: Sport Pictures  |   Marius Mitran, despre startul de sezon al Universității Craiova

Marius Mitran   |   Publicat: 05.08.2024 20:50   |  Actualizat: 07.08.2024 13:09

Bineînțeles că sunt un suporter de rezultat. Evident, îmi schimb echipa de suflet după cum bate vântul, aici e un adevăr incasabil. De exact 50 de ani se întâmplă mereu fix așa, și nu văd nicio rușine în a recunoaște evidența. Țin cu Universitatea Craiova doar atunci când învinge. Când nu învinge, nu mai țin.

Apoi, după aproximativ 500 de secunde, țin iar, că poate învinge pe cineva. Țin așa, oricum nu prea mult, vreo trei sau cinci ani, apoi, într-o zi oarecare, iar nu mai țin cu Craiova, 500, poate 550 de secunde, nici eu nu știu, o să fiu obligat să le număr cândva, clipele astea, lungi cât o viață.

Eu sunt așa zisul suporter de rezultat al Craiovei. Și așa o țin de 50 de ani.

Marius Mitran, concluzii după startul de sezon neconcludent al Universității Craiova

Uite, de pildă, când Maribor a egalat la 2, joia trecută, pa, la revedere, Știința! Adio și nu am cuvinte, scumpo! (De fapt, mint, aveam cuvinte, dar nu le pot reproduce aici, cu toată bunăvoința celui care conduce acest site, iar în cazul meu, chiar că a arătat o maximă bunătate!)

Gata, eu așa sunt din copilărie, nu mă pot schimba acum, la 50 plus. Plus 7. Se spune însă că o problemă recunoscută e pe jumătate rezolvată, ceea ce nu știu dacă e și cazul meu, dar, cu siguranță, e, de câteva ore, cazul Universității. Iată de ce.

Craiova, ca toate echipele mari cândva, în istoria ei, a fost o echipă de rezultat. De rezultate chiar, de uriașe rezultate, consecințe directe ale unui joc grandios, și acesta, urmare a efortului, talentului, ambiției ieșite din comun, a geniului desăvârșit demonstrat de fotbaliști nemaivăzuți până atunci. Îi știți, nu pot fi vreodată uitați, nu.

Ei au creat generațiile “campioanei unei mari iubiri” și “Craiova Maxima”. Care au avut rezultate, cum spuneam și cum știa toată lumea, toată istoria și, cândva, toată Europa.

Craiova, OUT din Europa

Acum cinci zile, Știința a părăsit iar Europa ei, repejor, aproape ca de fiecare dată în ultimii ani. Și tot ca de fiecare dată, urmare a unui joc inegal, cu trei goluri marcate într-o singură repriză și cu trei reprize fără gol marcat. Să dai trei în mai puțin de 45 de minute și să nu poți marca o dată în 135 e ceva ce ține de mental, nu de adversar sau de cine știe ce conjunctură negativă. Chiar și în zece oameni fiind o perioadă.

De mentalitate și de caracter, și chiar și de pregătirea fizică deficitară în cazul unora, țin toate problemele Universității acum. Asta am înțeles din ce am văzut în acest început de sezon și de aici toate oscilațiile și calificarea pierdută, ba chiar și punctele irosite cu două echipe mult sub cota ei, Hermannstadt și Petrolul.

De aceea, azi, Craiova nu a atins încă pragul foarte important care spune că rezultatul e totul în fotbal. Și e totul, așa a fost dintotdeauna. Doar Știința nu părea să știe!

Așa am înțeles care e starea Craiovei, și asta din declarațiile de după meci ale antrenorului ei, și, în special, din privirea lui Constantin Gâlcă din acele clipe. Mai clară și mai elocventă decât o sută de analize. Nu o pot descrie aici, nu am nici talentul de scriitor care presupune reușita, și nici starea de spirit care să mă ajute să trec de șocul acelei priviri.

Pentru că, împreună, cuvintele, gestica, atitudinea și, mai cu seamă, privirile lui Gâlcă, zâmbetul lui amar ca o coajă de portocală, toate îmi spun că din seara de 4 august 2024, în sfârșit, lucrurile și viața se vor schimba esențial la Craiova. Și sper că pentru totdeauna. Și cred că pentru totdeauna.

Gâlcă, omul care aduce schimbarea?

Pentru că prea mult a fost dulce totul! Mă gândesc că Gâlcă va schimba esența acestor trăiri minunate ale Științei, nepăsătoare față de trecut, puțin sensibilă la public și total indiferentă la rezultate.

Gâlcă va modifica un pic ADN-ul acestei boeme în alb și albastru, o rapsodie uneori frumoasă care, în condițiile știute deja, s-ar fi bătut iar la titlu și ar fi pierdut. Și la altele, și iar ar fi pierdut, surâzând nevinovat: “Noi am dat totul, dar…”. Vezi ultimul deceniu.

Noaptea trecută însă Gâkcă a zis ceva rar nu doar în Craiova, ci și în definirea performanței în scumpa noastră țară. “Îi informez pe băieți că NU acesta este drumul care duce către titlu!” Dar care?

Care este? Știți momentul în care, pe Titanic, comandantul, în fața căruia apăruse deja silueta înfricoșătoare a aisbergului, din acea noapte aparent liniștită, dă ordinul “Motoarele cu toată viteza înapoi!”, iar elicele încep să se rotească invers, încercând disperat oprirea navei de pe traseul inițial? Așa e acum la Craiova.

Doar că la Universitatea resetarea va reuși, și un nou curs se va fi găsi, la capătul căruia vor fi marile rezultate. Pentru că e vorba de comandant aici, nu de navă, ca dincolo.

Dar, veți spune, dacă e vorba despre Gâlcă și mai puțin despre talentele lui Mitriță ori Ivan, de ce antrenorul nu a acționat invers, până acum, acele elice?

Simplu. Pentru că a avut nevoie de puțin timp ca să-i cunoască, să-i vadă, să-i știe pe fiecare în parte și pe toți împreună. Partea ceva mai rea pentru băieți și mai bună pentru Craiova e că, de-acum, o să fie ei obligați să-l cunoască pe el!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo va juca tot fără rost, Rapidul lui Dan Șucu nici nu pricepe ceea ce i se întâmplă. Un sparring și o comedie se plimbă prin campionat

“Intoxicația cu străini modești”. Costin Ștucan despre motivele pentru care FCSB ia titlul, în timp ce rivalele Dinamo și Rapid joacă derby-uri fără miză

Pe cale de dispariție. Vali Moraru scrie despre ce va însemna o lume fără ziariști: "Neuronul e cel mai amenințat!"

Confuzia legată de succesul Becali - FCSB. Ștefan Beldie, despre secretul din spatele succesului campioanei

"Șumi, ai pregătit mulțumirile?!". Andrei Ciobanu așteaptă un gest de fair-play din partea lui Marius Șumudică, după ce FCSB a ajutat indirect Rapidul: "Pentru campioană urmează grupele Champions League?!"

”7 mai 1986. Cândva, soldați și tineri”. Marius Mitran, editorial eveniment despre noaptea magică de la Sevilla

Cele mai citite

Florin Prunea a vorbit despre Mariana Lăcătuș, soția lui Marius Lăcătuș

Diverse  |  15 Mai 2025, 09:21
1.
Florin Prunea a vorbit despre Mariana Lăcătuș, soția lui Marius Lăcătuș
Marius Lăcătuș s-a enervat în direct, la TV: ”Mă faci pe mine ridicol? Nu îți permit! Dacă era FCSB, nu mai era ridicol”

Fotbal  |  13 Mai 2025, 18:09
2.
Marius Lăcătuș s-a enervat în direct, la TV: ”Mă faci pe mine ridicol? Nu îți permit! Dacă era FCSB, nu mai era ridicol”
Ion Țiriac a dat verdictul în disputa FCSB - Steaua

Special  |  15 Mai 2025, 12:03
3.
Ion Țiriac a dat verdictul în disputa FCSB - Steaua
Știri de ultimă oră din sport
MM Stoica i-a făcut praf pe Dan Petrescu și Cristi Balaj: ”Rușine mondială! Nu le e jenă deloc?”

SuperLiga   |  16 Mai 2025, 00:13
MM Stoica i-a făcut praf pe Dan Petrescu și Cristi Balaj: ”Rușine mondială! Nu le e jenă deloc?”
Alex Mitriță poate pleca de la Craiova oricând vrea el! Mihai Rotaru a fost deja de acord să-și piardă vedeta
exclusiv Alex Mitriță poate pleca de la Craiova oricând vrea el! Mihai Rotaru a fost deja de acord să-și piardă vedeta
SuperLiga   |  16 Mai 2025, 00:01
Alex Mitriță poate pleca de la Craiova oricând vrea el! Mihai Rotaru a fost deja de acord să-și piardă vedeta
Mircea Lucescu îl învinuiește pe Kyros Vassaras pentru eșecul României cu Bosnia: ”Nu noi am pierdut meciul, nu suntem vinovați!”

Echipa Națională   |  15 Mai 2025, 23:10
Mircea Lucescu îl învinuiește pe Kyros Vassaras pentru eșecul României cu Bosnia: ”Nu noi am pierdut meciul, nu suntem vinovați!”
Ilie Dumitrescu o compară pe FCSB cu Bayern Munchen: ”Gigi Becali asta vrea”
exclusiv Ilie Dumitrescu o compară pe FCSB cu Bayern Munchen: ”Gigi Becali asta vrea”
SuperLiga   |  15 Mai 2025, 22:45
Ilie Dumitrescu o compară pe FCSB cu Bayern Munchen: ”Gigi Becali asta vrea”
Căpitanul legendar al Stelei o distruge pe FCSB: ”Nu există pentru mine! Sunt patru litere care nu înseamnă nimic, Steaua e în Liga 2”
exclusiv Căpitanul legendar al Stelei o distruge pe FCSB: ”Nu există pentru mine! Sunt patru litere care nu înseamnă nimic, Steaua e în Liga 2”
SuperLiga   |  15 Mai 2025, 22:20
Căpitanul legendar al Stelei o distruge pe FCSB: ”Nu există pentru mine! Sunt patru litere care nu înseamnă nimic, Steaua e în Liga 2”
Blat uluitor comis de o echipă din România! Jucătorii au pus multiple pariuri: ”S-au dus cotele în jos”
exclusiv Blat uluitor comis de o echipă din România! Jucătorii au pus multiple pariuri: ”S-au dus cotele în jos”
Liga 2   |  15 Mai 2025, 21:55
Blat uluitor comis de o echipă din România! Jucătorii au pus multiple pariuri: ”S-au dus cotele în jos”
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Mergeţi duminică la vot? Apelul făcut de Gică Hagi înaintea alegerilor prezidenţiale: Mă interesează mult
Mergeţi duminică la vot? Apelul făcut de Gică Hagi înaintea alegerilor prezidenţiale: Mă interesează mult
Una dintre fiicele lui Maradona, acuze dure, printre lacrimi: "A fost o manipulare oribilă, o înscenare. Tata era foarte umflat, nu i se mai vedeau ochii"

Special   |  14 Mai 2025, 15:13
Una dintre fiicele lui Maradona, acuze dure, printre lacrimi: "A fost o manipulare oribilă, o înscenare. Tata era foarte umflat, nu i se mai vedeau ochii"
Povestea tabloului scos la vânzare de Marius Șumudică: ”Poate să ajungă și la 100.000 de euro!”. Un jurnalist a intrat în posesia lui
exclusiv Povestea tabloului scos la vânzare de Marius Șumudică: ”Poate să ajungă și la 100.000 de euro!”. Un jurnalist a intrat în posesia lui
Special   |  14 Mai 2025, 10:56
Povestea tabloului scos la vânzare de Marius Șumudică: ”Poate să ajungă și la 100.000 de euro!”. Un jurnalist a intrat în posesia lui
Radu Banciu desființează dezbaterea electorală moderată de Micutzu: ''Un șters fără anvergură''

Radu Banciu, despre absența lui George Simion: ''E la Roma, după ce l-a susținut pe contracandidatul primarului din Varșovia''

Traseul candidatului Nicușor Dan la Cotroceni | Cine este candidatul independent care după ce a fost ales de două ori primarul Capitalei, vrea să devină președinte

Mircea Lucescu a explicat de ce nu l-a convocat pe Louis Munteanu. Marele minus identificat de "Il Luce"
Echipa Națională   |  09:02
Mircea Lucescu a explicat de ce nu l-a convocat pe Louis Munteanu. Marele minus identificat de "Il Luce"
exclusiv I AM SPORT LIVE, 16 mai. Florin Prunea și Decebal Rădulescu, invitații lui Costin Ștucan!
Diverse   |  08:55
I AM SPORT LIVE, 16 mai. Florin Prunea și Decebal Rădulescu, invitații lui Costin Ștucan!
exclusiv Adi Popa a dezvăluit momentul retragerii sale din fotbal: "E ceva ce nu controlez eu exclusiv"
Liga 2   |  08:09
Adi Popa a dezvăluit momentul retragerii sale din fotbal: "E ceva ce nu controlez eu exclusiv"
Barcelona a câștigat al 28-lea titlu din istorie! Lamine Yamal, din nou decisiv
LaLiga   |  00:26
Barcelona a câștigat al 28-lea titlu din istorie! Lamine Yamal, din nou decisiv
MM Stoica i-a făcut praf pe Dan Petrescu și Cristi Balaj: ”Rușine mondială! Nu le e jenă deloc?”
SuperLiga   |  00:13
MM Stoica i-a făcut praf pe Dan Petrescu și Cristi Balaj: ”Rușine mondială! Nu le e jenă deloc?”
exclusiv Alex Mitriță poate pleca de la Craiova oricând vrea el! Mihai Rotaru a fost deja de acord să-și piardă vedeta
SuperLiga   |  00:01
Alex Mitriță poate pleca de la Craiova oricând vrea el! Mihai Rotaru a fost deja de acord să-și piardă vedeta
exclusiv Florin Prunea: ”Dinamo are nevoie de doi portari!”. Pe cine recomandă: ”Am înțeles că vor român”
SuperLiga   |  23:35
Florin Prunea: ”Dinamo are nevoie de doi portari!”. Pe cine recomandă: ”Am înțeles că vor român”
Mircea Lucescu îl învinuiește pe Kyros Vassaras pentru eșecul României cu Bosnia: ”Nu noi am pierdut meciul, nu suntem...
Echipa Națională   |  23:10
Mircea Lucescu îl învinuiește pe Kyros Vassaras pentru eșecul României cu Bosnia: ”Nu noi am pierdut meciul, nu suntem vinovați!”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »