Capodopera lui Guardiola. Cum a reușit tripla istorică în acest sezon

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Capodopera lui Guardiola. Cum a reușit tripla istorică în acest sezon

Mădălin Răureanu   |   Publicat: 12.06.2023 16:01   |  Actualizat: 12.06.2023 19:37

După plecarea de la Barcelona, unde a câștigat două Ligi ale Campionilor, Guardiola a mers aproape în fiecare an după râvnitul trofeu. De-abia în 2023 a reușit să-l recucerească, într-un sezon în care a realizat tripla campionat-Cupă-Liga Campionilor.

”Noi suntem campionii Europei”, au scandat fanii lui City după triumful din finala cu Inter, scor 1-0. Nu a fost o prestație foarte bună a ”cetățenilor”, dar a fost momentul în care Guardiola și-a desăvârșit capodopera.

Patronii lui Manchester City, cei de la Abu Dhabi United group, visau la trofeul Champions League încă de când au preluat clubul, în 2008. Acest vis a început să se apropie de realitate odată cu instalarea lui Pep Guardiola, în 2016. A fost nevoie de 15 ani și peste 2 miliarde de lire investiție pentru ca Manchester City să devină ce și-a dorit: cea mai bună echipă din Europa.

Site-ul goal.com a analizat sezonul fantastic reușit de echipa lui Guardiola și detaliile care au făcut diferența.

Factorul Haaland

Nu doar că a marcat 52 de goluri, dar Erling Haaland a dus echipa la un alt nivel. Norvegianul a acoperit exact punctul slab al lui City din sezoanele precedente: un atacant care să marcheze constant. Acest amănunt s-a văzut inclusiv în finala Champions League din 2021, când ”cetățenii”, fără un atacant de meserie în echipa de start, au pierdut duelul cu Chelsea, scor 0-1.

Chiar dacă, de-a lungul timpului, Guardiola a reinventat practic fotbalul având rezultate fără un atacant adevărat în primul "11", adversarii reușeau uneori să se baricadeze în defensivă și să blocheze acele pase repetate. Haaland a fost piesa care a întregit capodopera, vârful capabil să pună în valoare acel joc de posesie formidabil marca Pep.

Uriașul norvegian a acceptat cu ambiție provocarea City și a spus de la început că e conștient că a fost transferat cu un scop clar: câștigarea Champions League.

Îndepărtarea lui Cancelo

Guardiola nu a ezitat niciodată să îndepărteze jucători cu nume, dar pe care nu-i mai considera potriviți viziunii lui. Ronaldinho, Deco și Ibrahimovic sunt câteva exemple. În acest sezon, Joao Cancelo a devenit jucătorul problemă. A fost de ajuns ca portughezul să aibă câteva momente de indisciplină pentru ca antrenorul spaniol să ia o decizie drastică: l-a trimis împrumut la Bayern, fără să se teamă că își întărește o rivală din Champions League.

Pe același considerent, Guardiola i-a lăsat să plece vara trecută pe Gabriel Jesus, Oleksandr Zinchenko și Raheem Sterling, în condițiile în care aceștia își exprimau nemulțumirile că joacă prea puțin.

Mai multă unitate

Guardiola a îndepărtat ”merele stricate”, dar în același timp a fost preocupat ca echipa sa să progreseze la capitolul unitate. O echipă care câștigă an de an trofee poate își pierde motivația și coeziunea.

După revenirea spectaculoasă din meciul cu Tottenham din ianuarie, scor 4-2, Guardiola putea să-și laude jucătorii pentru spiritul de luptă, dar în schimb, i-a criticat pentru relaxarea din joc și superficialitatea arătată pe teren. Pep le-a transmis un mesaj public clar, dar i-a băgat și în ședință, în spatele camerelor, unde le-a arătat punctual exemple în care elevii săi nu au reacționat ca o adevărată echipă.

Efectele s-au văzut rapid. Jucătorii lui City au arătat imediat mai multă agresivitate și mai mult spirit de echipă.

Inovații tactice

Să folosească anumiți fotbaliști pe mai multe posturi e o marcă pentru Guardiola. În acest sezon, cea mai importantă inovație a fost mutarea lui John Stones: mai întâi ca fundaș dreapta, apoi ca mijlocaș defensiv.

Apoi, l-a folosit pe Nathan Ake, un fundaș central de meserie, în banda stângă. Venirea lui Manuel Akanji l-a scos din schemă aproape complet pe Aymeric Laporte, unul dintre favoriții săi la un moment dat.

”Nu poți juca la fel timp de 6-7 ani. Din două motive: lotul se schimbă, iar al doilea este că adversarii își vor adapta modul în care se apără contra ta, pentru că ajung să te cunoască din ce în ce mai bine. Îți descoperă secretele. Creează o contra-tactică, așa că ești nevoit să schimbi sistemul, atât ofensiv cât și defensiv”, explica Guardiola modificările.

A folosit sancțiunile ca factor motivator

În februarie, Manchester City primea o lovitură dură: nu mai puțin de 115 capete de acuzare în ceea ce privește încălcarea fair-play-ului financiar. Guardiola a gestionat public excelent acest episod: a pozat în victimă alături de clubul său.

Nu a fost primul episod în care Guardiola a demonstrat că știe cum să comunice în astfel de momente delicate. Ca antrenor al Barcelonei, spunea ”suntem dintr-o țară mică, Catalonia”, în condițiile în care regiunea este una dintre cele mai bogate din Spania, iar FC Barcelona unul dintre cele mai puternice cluburi din lume. Să creeze controversă atunci când e cazul și să scadă din presiune atânci când situația îi poate afecta echipa sunt două abilități pe care Guardiola le pune bine în valoare.

Și-a surclasat adversarii

Manchester City nu doar că a cucerit 3 dintre cele mai importante trofee din acest sezon, dar, cu excepția unei prestații mediocre din finala cu Inter, a câștigat indiscutabil duelurile cu celelalte mari forțe.

A umilit-o pe Manchester United, scor 6-3, în octombrie și i-a invins pe rivali și în finala Cupei Angliei. Liverpool, cea mai puternică adversară din ultimii 4 ani, a pierdut contra ”cetățenilor” cu 1-4 în aprilie. Nici Arsenal, echipa care a dus lupta la titlu până pe final de sezon, a fost surclasată de City în meciul decisiv, 4-1.

Superioritatea evidentă a campioanei Angliei s-a văzut și în Champions League, unde adversare precum Bayern și Real Madrid n-au avut nicio șansă.

Pep a pus cărămidă peste cărămidă, an după an, a reușit să se reinventeze și să câștige în așa fel încât o întreagă Europă să recunoască: el și Manchester City sunt indiscutabil cei mai buni.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Jose Mourinho, la Campionatul Mondial din 2026! Naționala pe care are șanse mari să o preia: ”Au ajuns la un acord”

Cei cinci fani acuzați că l-au insultat pe Vinicius Jr. la un meci din La Liga au fost condamnați

Variantele Barcelonei dacă Szczesny nu semnează. Portari din La Liga, Premier League și Ligue 1

Real Madrid, gata de încă o lovitură! Spaniolul format la Manchester United, aproape de Santiago Bernabeu

Ruben Amorim, sub presiune, înainte de finala Europa League. Un antrenor îi vânează postul: "Aș câștiga mai mult ca el!"

Întăriri la PSG! Atacantul care face senzație în Bundesliga, cotat la 70 milioane de euro, a intrat pe "radarul" finalistei Ligii Campionilor

Cele mai citite

Florin Prunea a vorbit despre Mariana Lăcătuș, soția lui Marius Lăcătuș

Diverse  |  15 Mai 2025, 09:21
1.
Florin Prunea a vorbit despre Mariana Lăcătuș, soția lui Marius Lăcătuș
Marius Lăcătuș s-a enervat în direct, la TV: ”Mă faci pe mine ridicol? Nu îți permit! Dacă era FCSB, nu mai era ridicol”

Fotbal  |  13 Mai 2025, 18:09
2.
Marius Lăcătuș s-a enervat în direct, la TV: ”Mă faci pe mine ridicol? Nu îți permit! Dacă era FCSB, nu mai era ridicol”
Marius Șumudică, făcut praf și pulbere: ”Ți-ai bătut joc de ei, de noi, de tine, de morți și de vii! Dacă-ți pute, mergi cu Dumnezeu”. Nici Șucu și Angelescu nu au scăpat

SuperLiga  |  13 Mai 2025, 08:35
3.
Marius Șumudică, făcut praf și pulbere: ”Ți-ai bătut joc de ei, de noi, de tine, de morți și de vii! Dacă-ți pute, mergi cu Dumnezeu”. Nici Șucu și Angelescu nu au scăpat
Știri de ultimă oră din sport
Jose Mourinho, la Campionatul Mondial din 2026! Naționala pe care are șanse mari să o preia: ”Au ajuns la un acord”
Jose Mourinho, la Campionatul Mondial din 2026! Naționala pe care are șanse mari să o preia: ”Au ajuns la un acord”
Fotbal Internațional   |  15 Mai 2025, 19:32
Jose Mourinho, la Campionatul Mondial din 2026! Naționala pe care are șanse mari să o preia: ”Au ajuns la un acord”
Presa britanică a inclus trei români în top 100 cei mai mari antrenori din istorie! Mircea Lucescu, ultimul clasat dintre aceștia

Fotbal   |  15 Mai 2025, 18:18
Presa britanică a inclus trei români în top 100 cei mai mari antrenori din istorie! Mircea Lucescu, ultimul clasat dintre aceștia
Neluțu Varga a uitat de Africa și a venit să petreacă alături de jucătorii CFR-ului după câștigarea Cupei României! Promisiunea făcută de patronul ardelenilor

Cupa României   |  15 Mai 2025, 18:00
Neluțu Varga a uitat de Africa și a venit să petreacă alături de jucătorii CFR-ului după câștigarea Cupei României! Promisiunea făcută de patronul ardelenilor
Echipa din SuperLiga care nu vrea licența europeană: ”Nu avem ce căuta în cupele europene! Nici la anul nu o vom solicita”
exclusiv Echipa din SuperLiga care nu vrea licența europeană: ”Nu avem ce căuta în cupele europene! Nici la anul nu o vom solicita”
SuperLiga   |  15 Mai 2025, 17:31
Echipa din SuperLiga care nu vrea licența europeană: ”Nu avem ce căuta în cupele europene! Nici la anul nu o vom solicita”
iAM Banciu, 15 mai. ”Consulul”, despre șansele Barcelonei să devină campioană în această seară

Fotbal   |  15 Mai 2025, 17:13
iAM Banciu, 15 mai. ”Consulul”, despre șansele Barcelonei să devină campioană în această seară
Fostul patron din Liga 1 a răbufnit: ”Nu pot vota cu un astfel de om! Are tolba plină de minciuni, ar aduce țara în prăpastie”
exclusiv Fostul patron din Liga 1 a răbufnit: ”Nu pot vota cu un astfel de om! Are tolba plină de minciuni, ar aduce țara în prăpastie”
Diverse   |  15 Mai 2025, 17:00
Fostul patron din Liga 1 a răbufnit: ”Nu pot vota cu un astfel de om! Are tolba plină de minciuni, ar aduce țara în prăpastie”
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Mergeţi duminică la vot? Apelul făcut de Gică Hagi înaintea alegerilor prezidenţiale: Mă interesează mult
Mergeţi duminică la vot? Apelul făcut de Gică Hagi înaintea alegerilor prezidenţiale: Mă interesează mult
Una dintre fiicele lui Maradona, acuze dure, printre lacrimi: "A fost o manipulare oribilă, o înscenare. Tata era foarte umflat, nu i se mai vedeau ochii"

Special   |  14 Mai 2025, 15:13
Una dintre fiicele lui Maradona, acuze dure, printre lacrimi: "A fost o manipulare oribilă, o înscenare. Tata era foarte umflat, nu i se mai vedeau ochii"
Povestea tabloului scos la vânzare de Marius Șumudică: ”Poate să ajungă și la 100.000 de euro!”. Un jurnalist a intrat în posesia lui
exclusiv Povestea tabloului scos la vânzare de Marius Șumudică: ”Poate să ajungă și la 100.000 de euro!”. Un jurnalist a intrat în posesia lui
Special   |  14 Mai 2025, 10:56
Povestea tabloului scos la vânzare de Marius Șumudică: ”Poate să ajungă și la 100.000 de euro!”. Un jurnalist a intrat în posesia lui
Radu Banciu desființează dezbaterea electorală moderată de Micutzu: ''Un șters fără anvergură''

Radu Banciu, despre absența lui George Simion: ''E la Roma, după ce l-a susținut pe contracandidatul primarului din Varșovia''

Traseul candidatului Nicușor Dan la Cotroceni | Cine este candidatul independent care după ce a fost ales de două ori primarul Capitalei, vrea să devină președinte

Marius Șumudică a intrat în direct și nu a iertat pe nimeni: ”Delăsare! Am arătat execrabil în anumite meciuri. Doar eu am...
SuperLiga   |  19:56
Marius Șumudică a intrat în direct și nu a iertat pe nimeni: ”Delăsare! Am arătat execrabil în anumite meciuri. Doar eu am fost mitraliat”
Jose Mourinho, la Campionatul Mondial din 2026! Naționala pe care are șanse mari să o preia: ”Au ajuns la un acord”
Fotbal Internațional   |  19:32
Jose Mourinho, la Campionatul Mondial din 2026! Naționala pe care are șanse mari să o preia: ”Au ajuns la un acord”
video Fanii Stelei vor înnebuni! FCSB și-a comandat manea de titlu în care e denumită ”Steaua”. Vers uluitor: ”Am ajuns în fruntea...
SuperLiga   |  19:10
Fanii Stelei vor înnebuni! FCSB și-a comandat manea de titlu în care e denumită ”Steaua”. Vers uluitor: ”Am ajuns în fruntea ligii datorită lui nea Gigi!”
exclusiv Adi Popa a văzut mesajele prin care Becali ordona schimbarea lui. Cum s-a ”salvat” în prelungiri 
SuperLiga   |  19:00
Adi Popa a văzut mesajele prin care Becali ordona schimbarea lui. Cum s-a ”salvat” în prelungiri 
exclusiv Gigi Becali uimește după accidentul în care i-a fost distrus bolidul de 500.000 de euro! Poliția îi îndeamnă pe vătămați să...
Diverse   |  18:50
Gigi Becali uimește după accidentul în care i-a fost distrus bolidul de 500.000 de euro! Poliția îi îndeamnă pe vătămați să accepte oferta latifundiarului
Presa britanică a inclus trei români în top 100 cei mai mari antrenori din istorie! Mircea Lucescu, ultimul clasat dintre...
Fotbal   |  18:18
Presa britanică a inclus trei români în top 100 cei mai mari antrenori din istorie! Mircea Lucescu, ultimul clasat dintre aceștia
Neluțu Varga a uitat de Africa și a venit să petreacă alături de jucătorii CFR-ului după câștigarea Cupei României!...
Cupa României   |  18:00
Neluțu Varga a uitat de Africa și a venit să petreacă alături de jucătorii CFR-ului după câștigarea Cupei României! Promisiunea făcută de patronul ardelenilor
exclusiv Echipa din SuperLiga care nu vrea licența europeană: ”Nu avem ce căuta în cupele europene! Nici la anul nu o vom solicita”
SuperLiga   |  17:31
Echipa din SuperLiga care nu vrea licența europeană: ”Nu avem ce căuta în cupele europene! Nici la anul nu o vom solicita”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »