Juventus își finalizează lotul pentru Campionatul Mondial al Cluburilor. Prima absență confirmată

Juventus, în linie dreaptă cu pregătirile pentru Mondialul Cluburilor din SUA Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Juventus își finalizează lotul pentru Campionatul Mondial al Cluburilor. Prima absență confirmată
Foto: Getty Images  |   Juventus, în linie dreaptă cu pregătirile pentru Mondialul Cluburilor din SUA

Alexandru Gheorghe   |   Publicat: 28.05.2025 14:32   |  Actualizat: 28.05.2025 14:32

Juventus este gata să definitiveze lista jucătorilor convocați pentru Campionatul Mondial al Cluburilor (14 iunie - 13 iulie 2025), iar o primă absență a fost confirmată: Mattia Perin (32 de ani) nu va face parte din delegația care va merge în Statele Unite.

Potrivit jurnaliștilor de la tuttomercatoweb.com, portarul a fost supus unei intervenții chirurgicale de artrodeză a articulației interfalangiene proximale a degetului mic de la mâna dreaptă și va sta departe de gazon aproximativ opt săptămâni.

În locul internaționalului italian, va fi convocat, cel mai probabil, tânărul Giovanni Daffara (20 de ani), unul dintre cei mai promițători goalkeeperi italieni. Născut în 2004, acesta speră să prindă un contract în Serie B pentru sezonul următor, dar o mutare mai poate aștepta.

Mattia Perin nu va face parte din lotul lui Juve pentru CM al Cluburilor

Discuții cu Chelsea și PSG pentru doi jucători

Situația este diferită pentru Randal Kolo Muani (26 de ani), pentru care Juventus încearcă să prelungească împrumutul, negocierile cu PSG fiind în toi. Un alt exemplu este Renato Veiga (21 de ani), despre care se discută cu Chelsea, însă multe vor depinde de cerințele clubului londonez.

În orice caz, în ambele situații există optimism, iar obiectivul principal este ca acești jucători să fie disponibili din următoarele zile. Totul se va decide în orele următoare.

În schimb, situația lui Francisco Conceicao (22 de ani) este clară. Juventus a ajuns la un acord cu FC Porto, iar extrema va face parte din lotul pentru competiția organizată de FIFA în Statele Unite, care are premii totale de 877 milioane de euro (un miliard de dolari americani).

Pe cineva va înfrunta Juventus în faza grupelor

Foto 1/3

Turneul va începe cu o fază a grupelor, unde cele 32 de echipe vor fi împărțite în 8 grupe de câte 4. Primele două formații din fiecare grupă vor avansa în rundele eliminatorii, începând cu optimile de finală.

În grupe, Juventus va întâlni Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Manchester City (Anglia) și Wydad AC (Maroc).

Fazele eliminatorii vor continua cu sferturile de finală, semifinalele și finala, fără a avea loc vreun meci pentru locul trei. Se vor juca în total 63 de partide:

  • Faza grupelor: 48 de meciuri (6 per grupă)
  • Optimi de finală (8 meciuri)
  • Sferturi de finală (4 meciuri)
  • Semifinale (2 meciuri)
  • Finala

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Momentul în care Răzvan Lucescu a exclus o variantă atunci când a vorbit despre viitorul său: "Dacă fac pasul acesta, mi-ar fi greu să plec din nou"

Liverpool are 267.000.000 € pentru transferuri, dar patru vedete ar putea pleca de pe Anfield

Cristi Chivu și-a decis viitorul! Pe cine va antrena românul în sezonul viitor

Valentin Mihăilă s-a supărat pe Cristi Chivu și ar putea pleca de la Parma

Atacantul de 36 milioane de euro, dorit de Manchester United și de alte forțe din Premier League, a ales Chelsea

Istvan Kovacs și-a dezvăluit sentimentele înainte de momentul de vârf al carierei sale. Care sunt cele două finale ale Ligii Campionilor de care își aduce aminte cu plăcere

Cele mai citite

România refuză să se prezinte la finala Campionatului European de Gimnastică: ”Pentru prima dată în istorie”

Gimnastică  |  28 Mai 2025, 14:00
1.
România refuză să se prezinte la finala Campionatului European de Gimnastică: ”Pentru prima dată în istorie”
Are afaceri de 300 de milioane € și vrea să preia o echipă din SuperLiga: ”E o firmă puternică”

SuperLiga  |  28 Mai 2025, 10:41
2.
Are afaceri de 300 de milioane € și vrea să preia o echipă din SuperLiga: ”E o firmă puternică”
Octavian Popescu, top-donatorul unei mame de 33 de ani pe TikTok: ”Ești numărul unu”

SuperLiga  |  28 Mai 2025, 20:25
3.
Octavian Popescu, top-donatorul unei mame de 33 de ani pe TikTok: ”Ești numărul unu”
Știri de ultimă oră din sport
Momentul în care Răzvan Lucescu a exclus o variantă atunci când a vorbit despre viitorul său: "Dacă fac pasul acesta, mi-ar fi greu să plec din nou"
Momentul în care Răzvan Lucescu a exclus o variantă atunci când a vorbit despre viitorul său: "Dacă fac pasul acesta, mi-ar fi greu să plec din nou"
Stranieri   |  29 Mai 2025, 23:19
Momentul în care Răzvan Lucescu a exclus o variantă atunci când a vorbit despre viitorul său: "Dacă fac pasul acesta, mi-ar fi greu să plec din nou"
Decizie ieșită din comun în procesul privind moartea lui Maradona! Care a fost motivul

Diverse   |  29 Mai 2025, 21:31
Decizie ieșită din comun în procesul privind moartea lui Maradona! Care a fost motivul
Gabriela Ruse s-a oprit în turul 2 la Roland Garros, după un duel aprig cu Badosa

Tenis   |  29 Mai 2025, 20:49
Gabriela Ruse s-a oprit în turul 2 la Roland Garros, după un duel aprig cu Badosa
Liverpool are 267.000.000 € pentru transferuri, dar patru vedete ar putea pleca de pe Anfield
Liverpool are 267.000.000 € pentru transferuri, dar patru vedete ar putea pleca de pe Anfield
Premier League   |  29 Mai 2025, 20:38
Liverpool are 267.000.000 € pentru transferuri, dar patru vedete ar putea pleca de pe Anfield
Cristi Chivu și-a decis viitorul! Pe cine va antrena românul în sezonul viitor
Cristi Chivu și-a decis viitorul! Pe cine va antrena românul în sezonul viitor
Serie A   |  29 Mai 2025, 19:47
Cristi Chivu și-a decis viitorul! Pe cine va antrena românul în sezonul viitor
Valentin Mihăilă s-a supărat pe Cristi Chivu și ar putea pleca de la Parma
Valentin Mihăilă s-a supărat pe Cristi Chivu și ar putea pleca de la Parma
Serie A   |  29 Mai 2025, 19:09
Valentin Mihăilă s-a supărat pe Cristi Chivu și ar putea pleca de la Parma
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO
Drama prin care a trecut fostul câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua: ”Intrase într-o depresie. Era singur, neîngrijit”
exclusiv Drama prin care a trecut fostul câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua: ”Intrase într-o depresie. Era singur, neîngrijit”
Special   |  24 Mai 2025, 20:39
Drama prin care a trecut fostul câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua: ”Intrase într-o depresie. Era singur, neîngrijit”
E a treia oară când Antonio Conte reușește asta! Detaliul inedit despre titlul obținut de italian cu Napoli
special E a treia oară când Antonio Conte reușește asta! Detaliul inedit despre titlul obținut de italian cu Napoli
Special   |  24 Mai 2025, 09:26
E a treia oară când Antonio Conte reușește asta! Detaliul inedit despre titlul obținut de italian cu Napoli
Alunecare de teren pe Valea Prahovei. O singură lucrare a pus pe pauză trenurile dintre București și Brașov

Recalcularea pensiilor, blocată de întârzieri tehnice. Mii de pensionari români așteaptă majorările promise

VIDEO | Prea Mult Banciu pe iAMnews.ro, 29 mai. Radu Banciu analizează ultimele evenimente politice din România

Momentul în care Răzvan Lucescu a exclus o variantă atunci când a vorbit despre viitorul său: "Dacă fac pasul acesta, mi-ar...
Stranieri   |  23:19
Momentul în care Răzvan Lucescu a exclus o variantă atunci când a vorbit despre viitorul său: "Dacă fac pasul acesta, mi-ar fi greu să plec din nou"
”Țeapa” Nordis, subiect de glume pentru fiul Laurei Vicol: "Nu m-am putut obține". Postarea a devenit virală pe TikTok
Diverse   |  22:39
”Țeapa” Nordis, subiect de glume pentru fiul Laurei Vicol: "Nu m-am putut obține". Postarea a devenit virală pe TikTok
Cum va împărți Gigi Becali minutele din ofensiva roș-albaștrilor după venirea lui Alibec: "Poți să mizezi pe el când nu merge...
SuperLiga   |  22:12
Cum va împărți Gigi Becali minutele din ofensiva roș-albaștrilor după venirea lui Alibec: "Poți să mizezi pe el când nu merge echipa deloc"
Decizie ieșită din comun în procesul privind moartea lui Maradona! Care a fost motivul
Diverse   |  21:31
Decizie ieșită din comun în procesul privind moartea lui Maradona! Care a fost motivul
exclusiv Suma pentru care Marian Iancu a fost condamnat la închisoare: "Mai puțin de 3 % din taxele și impozitele pe care le-am plătit"
Diverse   |  21:16
Suma pentru care Marian Iancu a fost condamnat la închisoare: "Mai puțin de 3 % din taxele și impozitele pe care le-am plătit"
Gabriela Ruse s-a oprit în turul 2 la Roland Garros, după un duel aprig cu Badosa
Tenis   |  20:49
Gabriela Ruse s-a oprit în turul 2 la Roland Garros, după un duel aprig cu Badosa
Liverpool are 267.000.000 € pentru transferuri, dar patru vedete ar putea pleca de pe Anfield
Premier League   |  20:38
Liverpool are 267.000.000 € pentru transferuri, dar patru vedete ar putea pleca de pe Anfield
Perioadă dificilă pentru Răzvan Lucescu: ”Am o anxietate să ies din casă, nu mi-e ușor”
Diverse   |  20:20
Perioadă dificilă pentru Răzvan Lucescu: ”Am o anxietate să ies din casă, nu mi-e ușor”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »