Un "supercomputer" a prezis o campioană-șoc la Mondialul Cluburilor, după 10.000 de simulări. Real Madrid, eliminată din ”optimi”

Redactia | Publicat: 09.06.2025 16:55 | Actualizat: 09.06.2025 20:50
Un supercomputer a simulat de 10.000 de ori meciurile de la Mondialul Cluburilor 2025 și a venit cu o concluzie care va surprinde mulți fani ai fotbalului: Benfica va câștiga trofeul după o finală cu Manchester City, în timp ce Real Madrid sau Chelsea ar părăsi competiția încă din optimi. Acestea nu sunt singurele "predicții" cel puțin interesante făcute de computerul care a făcut mii de simulări ale competiției.
Turneul revizuit, cu 32 de echipe, va debuta în Statele Unite pe 15 iunie, iar simularea realizată de supercomputerul BoyleSports sugerează un scenariu neașteptat: Benfica câștigă trofeul după o finală cu scorul de 2-1 împotriva Manchester City, se arată într-un articol publicat de The Sun.
Predicțiile supercomputerului: City nu-și câștigă grupa, dar elimină Real, Inter și Juventus
City, deși nu reușește să câștige grupa, va elimina Real Madrid, Inter și Juventus, dar se va înclina în ultimul act în fața lusitanilor.
Chelsea pornește ca favorită într-o grupă cu ES Tunis, Flamengo și LAFC, însă mașina de simulare a dat verdictul: echipa lui Maresca pierde șocant în fața tunisienilor și se califică doar de pe locul 2.
În optimi, soarta nu le surâde „albaștrilor”: sunt eliminați de Benfica cu 3-1, în ceea ce pare a fi cea mai mare surpriză a competiției.
PSG, răpusă de Palmeiras. Botafogo și River Plate ajung în sferturi
Parizienii vin după triumful din Liga Campionilor, dar nu confirmă și la Campionatul Mondial al Cluburilor, conform celor 10.000 de simulări ale ”supercomputerului”. PSG este eliminată în optimi de Palmeiras într-un meci considerat ”thriller” de către simulator.
Sud-americanii sunt bine reprezentați: River Plate și Botafogo merg până în sferturi, iar Atletico Madrid ratează ieșirea din grupe, fiind devansată de Botafogo.
Campioana Arabiei Saudite, Al-Hilal, reușește să treacă de o grupă grea, cu Real Madrid, RB Salzburg și Pachuca. Totuși, aventura sa se încheie în faza optimilor.
Bookmakerii cred în City și Real, dar supercomputerul ”mizează” pe Benfica
Real Madrid, Manchester City, PSG și Bayern sunt considerate de casele de pariuri principalele favorite în competiția ce va debuta la finalul săptămânii, însă simularea de 10.000 de meciuri a scos la iveală o variantă în care Benfica devine campioană mondială a cluburilor, oferind o cotă de vis celor care ar miza pe ea.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















