Noi acuzații la adresa lui Mircea Lucescu! Performanța pe care ar fi reușit-o cu ajutorul sistemului, ”sabotând” alte echipe: ”Nu e anul vostru”

Foto 18/18 Galerie foto(18) Galerie foto (18 fotografii): Noi acuzații la adresa lui Mircea Lucescu! Performanța pe care ar fi reușit-o cu ajutorul sistemului, ”sabotând” alte echipe: ”Nu e anul vostru”

Alina Popa   |   Publicat: 11.04.2025 13:47   |  Actualizat: 11.04.2025 14:36

Invitat în cadrul unui podcast, Marcel Pușcaș (64 de ani), fost jucător la Steaua, Rapid sau FC Bihor, a acuzat că formația orădeană a ratat promovarea într-un an din pricina faptului că ar fi fost ”rândul” Corvinului Hunedoara, echipă antrenată la acel moment de Mircea Lucescu (79 de ani).

Mircea Lucescu a făcut primii pași în antrenorat la Corvinul Hunedoara, acolo unde a ocupat o perioadă funcția de jucător-antrenor. Sub bagheta lui ”Il Luce”, ”corbii” au devenit unii dintre cei mai redutabili adversari din Liga 1.

Foto 1/18

Doar că frumoasa poveste de la Hunedoara a început, de fapt, cu o retrogradare, urmată de o promovare imediată. Iar, conform lui Marcel Pușcaș, echipa actualului selecționer ar fi fost ajutată în acea vreme de sistem.

Marcel Pușcaș despre retrogradarea cu FC Bihor și promovarea ”întârziată” de Corvinul Hunedoara și Mircea Lucescu

Invitat în cadrul unui podcast, fostul mijlocaș de la Steaua sau Rapid a spus că, după ce a retrogradat alături de FC Bihor, echipa orădeană nu a mai putut reveni în Divizia A decât după trei ani, întrucât UTA Arad și Corvinul aveau ”prioritate”.

Foto 4/18

Am debutat la 18 ani fără vreo lună, cu Sportul Studențesc, la FC Bihor. Am picat în acel campionat pentru că s-a schimbat echipa, a venit un fost conducător nou, Horia Cosma, a venit Ienei antrenor, l-a schimbat pe Reinhardt.

Mare jucător, vreo 4 campionate a câștigat cu UTA, și la echipa națională a jucat. Și l-a schimbat cu Ienei, a dat ordin să se schimbe echipa, să întinerească, a adus jucători, vreo 4-5-6, de la Liga 3. Și i-au dat afară pe Popovici, Lukacs, Florescu, care aveau 30 de ani, mai puteau juca 1-2-3 ani.

Foto 15/18

”Nicio șansă să fie rândul nostru cu Lucescu!”

Și bineînțeles că experiența celor noi nu era cea bună. Cu 4-5 puști în lot, cu 4-5 jucători din Liga 3, era greu să rămâi. Și s-a retrogradat. După 3 ani s-a repromovat. Am picat odată cu Corvinul și UTA.

Ele două au intrat pe rând, apoi noi. La vremea respectivă era și cu: <<Nu e anul vostru>>. (n.r. Moderator: Cu Lucescu nu cred că a fost rândul vostru clar...) Nicio șansă nu era!”, a povestit Marcel Pușcaș, la Extra Time Podcast.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Echipa care profită de retrogradarea lui FCU Craiova: ”Nu ne-a surprins rămânerea în Liga a II-a”

Sepsi se ”dezintegrează” după retrogradarea în Liga 2! Laszlo Dioszegi: ”Pe Niczuly nu îl mai vor. Mailat a plecat la Botoșani”

Ce se întâmplă cu Bauza și Blănuță la FCU Craiova. Adrian Mititelu a oferit detalii de ultim moment

Adrian Mititelu susține că FCU Craiova nu ar fi, de fapt, exclusă din Liga 2: ”Burleanu știe foarte bine, doar nu poate să recunoască!”

Cum a replicat FCU Craiova după comunicatul emis de FRF privind neacordarea licenței pentru Liga 2: ”Am aplicat doar formal”

FRF confirmă iAMsport.ro: FCU Craiova a depus dosarul de licențiere, dar i-a fost refuzat de Comisiile de Licențiere

Cele mai citite

La 30 de ani de la "furtul secolului", Ion Crăciunescu dă cărțile pe față: "Eu sunt împăcat, liniștit. Aș putea s-o dau pe alții, dar despre morți numai de bine!" + Secretele celei mai controversate finale de Cupă de după 1989

Special  |  21 Iunie 2025, 08:26
1.
La 30 de ani de la "furtul secolului", Ion Crăciunescu dă cărțile pe față: "Eu sunt împăcat, liniștit. Aș putea s-o dau pe alții, dar despre morți numai de bine!" + Secretele celei mai controversate finale de Cupă de după 1989
Florin Prunea a răbufnit: ”Și-a bătut nevasta, a stat 3 săptămâni în comă! Spală bani, nu îl interesează fotbalul”

SuperLiga  |  20 Iunie 2025, 17:52
2.
Florin Prunea a răbufnit: ”Și-a bătut nevasta, a stat 3 săptămâni în comă! Spală bani, nu îl interesează fotbalul”
Suspiciuni că barajul din SuperLiga a fost aranjat, dar una dintre părți nu s-a ținut de cuvânt: ”Aveau promisiunea că va fi bine, dar ei s-au întors”

SuperLiga  |  20 Iunie 2025, 22:50
3.
Suspiciuni că barajul din SuperLiga a fost aranjat, dar una dintre părți nu s-a ținut de cuvânt: ”Aveau promisiunea că va fi bine, dar ei s-au întors”
Știri de ultimă oră din sport
Carlos Alcaraz a cucerit trofeul la Queen's!

Tenis   |  22 Iunie 2025, 20:45
Carlos Alcaraz a cucerit trofeul la Queen's!
Părinții campioanelor de la gimnastică ritmică cer ajutorul prim-ministrului: ”Educaţia și gimnastica nu se exclud. Solicităm ajutor”

Gimnastică   |  22 Iunie 2025, 18:50
Părinții campioanelor de la gimnastică ritmică cer ajutorul prim-ministrului: ”Educaţia și gimnastica nu se exclud. Solicităm ajutor”
Imaginile deznădejdii! Fostul stadion de Liga 1 a ajuns o ruină. Bălăriile au câțiva metri
foto Imaginile deznădejdii! Fostul stadion de Liga 1 a ajuns o ruină. Bălăriile au câțiva metri
SuperLiga   |  22 Iunie 2025, 18:20
Imaginile deznădejdii! Fostul stadion de Liga 1 a ajuns o ruină. Bălăriile au câțiva metri
Cristian Gațu, victorie importantă în instanță după divorțul de soția sa! Ce au decis judecătorii în scandalul uriaș + Declarațiile date de amantă

Diverse   |  22 Iunie 2025, 17:25
Cristian Gațu, victorie importantă în instanță după divorțul de soția sa! Ce au decis judecătorii în scandalul uriaș + Declarațiile date de amantă
Bursa transferurilor > Războiul Gigi Becali - Dan Șucu se poartă și în mercato estival. Cei doi mari rivali au aruncat pe piață cele mai mari sume pe achiziții. Dinamo, CFR și U Cluj încearcă să țină pasul, Craiova și-a vândut "briliantul" în China!

SuperLiga   |  22 Iunie 2025, 16:47
Bursa transferurilor > Războiul Gigi Becali - Dan Șucu se poartă și în mercato estival. Cei doi mari rivali au aruncat pe piață cele mai mari sume pe achiziții. Dinamo, CFR și U Cluj încearcă să țină pasul, Craiova și-a vândut "briliantul" în China!
Universitatea Craiova, cerere urgentă către LPF! Oltenii lui Rădoi au probleme înaintea noului sezon

SuperLiga   |  22 Iunie 2025, 16:35
Universitatea Craiova, cerere urgentă către LPF! Oltenii lui Rădoi au probleme înaintea noului sezon
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO “Habibi”. Tânăra care s-a iubit cu Ilie Dumitrescu are o nouă cucerire. Cine e bărbatul cu care s-a afişat Teodora
“Habibi”. Tânăra care s-a iubit cu Ilie Dumitrescu are o nouă cucerire. Cine e bărbatul cu care s-a afişat Teodora
Dezamăgit, Cristi Borcea a numit țara în care vrea să se mute cu familia: ”Nu poți să omori tot”
exclusiv Dezamăgit, Cristi Borcea a numit țara în care vrea să se mute cu familia: ”Nu poți să omori tot”
Special   |  21 Iunie 2025, 12:19
Dezamăgit, Cristi Borcea a numit țara în care vrea să se mute cu familia: ”Nu poți să omori tot”
Podcast I AM MEDIA , ediția a 27-a | Victor Vrînceanu x Bogdan Apostu: "Nu vreau să-l mai văd!". Dezamăgirea Moldovan și ”țepele” luate ca agent de jucători

Special   |  20 Iunie 2025, 19:00
Podcast I AM MEDIA , ediția a 27-a | Victor Vrînceanu x Bogdan Apostu: "Nu vreau să-l mai văd!". Dezamăgirea Moldovan și ”țepele” luate ca agent de jucători
Imaginile momentului cu Klaus Iohannis! Ce a făcut fostul președinte al României când un cerșetor l-a oprit pe stradă

Cine este Eliza, eleva din Prahova care a luat Bacul cu 10. A făcut naveta zilnic 50 de km și vrea să devină profesoară de matematică

Cine este iubita secretă a lui Ilie Bolojan? De ce premierul refuză să‐i dezvăluie identitatea publicului

Ion Marin: ”Îi rog pe cei pe care îi deranjează vârsta mea să îi lase pe ceide 70 de ani să trăiască liniștiți! Până vor veni...
Echipa Națională   |  21:08
Ion Marin: ”Îi rog pe cei pe care îi deranjează vârsta mea să îi lase pe ceide 70 de ani să trăiască liniștiți! Până vor veni să îmi cânte 'Te vom iubi mereu' fanii lui Dinamo”
Carlos Alcaraz a cucerit trofeul la Queen's!
Tenis   |  20:45
Carlos Alcaraz a cucerit trofeul la Queen's!
exclusiv Antrenorul numit în SuperLiga doar pentru că este finul impresarului de casă al lui Gigi Becali. Agentul i-a adus 10 jucători...
SuperLiga   |  20:19
Antrenorul numit în SuperLiga doar pentru că este finul impresarului de casă al lui Gigi Becali. Agentul i-a adus 10 jucători la noua echipă
S-a schimbat regulamentul! Ce se întâmplă cu dubla atingere de la penalty, după controversa de la Atletico - Real Madrid
Fotbal Internațional   |  19:50
S-a schimbat regulamentul! Ce se întâmplă cu dubla atingere de la penalty, după controversa de la Atletico - Real Madrid
exclusiv Jucătorul ”terorizat” la FCSB de Gigi Becali: ”Îmi reproșa două lucruri: că am barbă și că sunt cu Gina Pistol, care e cu 10...
SuperLiga   |  19:20
Jucătorul ”terorizat” la FCSB de Gigi Becali: ”Îmi reproșa două lucruri: că am barbă și că sunt cu Gina Pistol, care e cu 10 ani mai mare ca mine!”
Părinții campioanelor de la gimnastică ritmică cer ajutorul prim-ministrului: ”Educaţia și gimnastica nu se exclud. Solicităm...
Gimnastică   |  18:50
Părinții campioanelor de la gimnastică ritmică cer ajutorul prim-ministrului: ”Educaţia și gimnastica nu se exclud. Solicităm ajutor”
foto Imaginile deznădejdii! Fostul stadion de Liga 1 a ajuns o ruină. Bălăriile au câțiva metri
SuperLiga   |  18:20
Imaginile deznădejdii! Fostul stadion de Liga 1 a ajuns o ruină. Bălăriile au câțiva metri
exclusiv Fostul antrenor al FCSB, suspectat că a trântit meciul de titlu pentru că ”avea datorii la interlopi”, pe vremea când era...
SuperLiga   |  17:55
Fostul antrenor al FCSB, suspectat că a trântit meciul de titlu pentru că ”avea datorii la interlopi”, pe vremea când era jucător: ”A fost o turbulență în aer”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »