”Poți să-mi împrumuți 3 200 RON?” Ipostaza stânjenitoare în care a fost pus Daniel Oprița

Daniel Oprița, antrenor Steaua București Galerie foto (1 fotografii): ”Poți să-mi împrumuți 3 200 RON?” Ipostaza stânjenitoare în care a fost pus Daniel Oprița
Foto: Sport Pictures  |   Daniel Oprița, antrenor Steaua București

Denisa Ștefan   |   Publicat: 26.03.2025 20:13   |  Actualizat: 26.03.2025 21:14

Daniel Oprița (43 de ani), antrenor la Steaua București, formație din eșalonul secund, a fost victima hackerilor, care i-au spart contul de WhatsApp.

Daniel Oprița este antrenor al roș-albaștrilor din luna iulie a anului 2019, formație care se află acum pe locul secund în clasamentul ligii secunde.

Cu 41 de puncte, Steaua se află la numai trei puncte distanță de primul loc, ocupat de Csikszereda Miercurea Ciuc, iar formația lui Oprița se poate lăuda că a încheiat sezonul regular fără înfrângere, unica de acest fel din primele două ligi ale României.

Daniel Oprița, victima hackerilor

Antrenorul de la Steaua și-a speriat apropiații miercuri, 26 martie, atunci când aceștia au primit pe WhatApp un mesaj de la tehnician cu textul: ”Bună, poți să-mi împrumuți 3 200 RON? Am nevoie pe card, ți-i dau înapoi mâine".

Ulterior, acesta a fost sunat pentru a da mai multe detalii despre mesajul dat celor din lista sa, iar tehnicianul a explicat că a fost victima unor hackeri și că și-a contactat mai mulți apropiați să nu trimită bani.

Daniel Oprița: ”Nu este mesajul meu!”

”Nu puteam să răspund fiindcă m-au tot sunat prietenii și cunoscuții care au primit acel mesaj.Mă întreabă toți dacă am pățit ceva de am nevoie de bani. Nu este mesajul meu! Cineva mi-a spart contul de WhatsApp!

Pe alții îi mai sun și eu, că nu vreau să cadă cineva în capcana asta și să apuce să trimită bani. Am înțeles că trebuie să șterg contul pe care îl aveam și să fac unul nou. O să iau legătura cu cineva care se pricepe și să fac asta”, a spus Daniel Oprița, pentru GSP.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A picat varianta Daniel Pancu la Sepsi? Cine e favorit pe lista lui Laszlo Dioszegi

Fotbalistul român care și-a permis să o refuze pe AC Milan și a ajuns la FCSB

Tony da Silva revine în România! Portughezul s-a înțeles cu o echipă din Liga 2

Adrian Mititelu își freacă mâinile de bucurie. Transferul lui Blănuță nu mai poate fi întârziat, iar patronul Craiovei se pregătește să încaseze o sumă frumușică

Florin Talpan a trimis notificare la FRF, dar a fost pedepsit chiar de Steaua: ”Este inadmisibil ce abuzuri s-au făcut”

Se naște o nouă forță, cu o "susținere teribilă" în fotbalul românesc: "O să vedeți ce sus vor ajunge"

Cele mai citite

Cristi Chivu, distrus de omul care l-a ajutat cel mai mult în carieră: ”E șters pentru mine. I-am băgat 50 de milioane de euro în buzunar”

Serie A  |  14 Iunie 2025, 12:25
1.
Cristi Chivu, distrus de omul care l-a ajutat cel mai mult în carieră: ”E șters pentru mine. I-am băgat 50 de milioane de euro în buzunar”
Într-o singură seară, a transferat 16 jucători de la Universitatea Craiova: ”Am făcut contracte până la 04:00 dimineața”

Special  |  15 Iunie 2025, 11:43
2.
Într-o singură seară, a transferat 16 jucători de la Universitatea Craiova: ”Am făcut contracte până la 04:00 dimineața”
Alex Bodi i-a făcut praf pe Gabi Tamaș și Dan Alexa: ”Doi fătălăi. Nu aveți treabă cu bătaia”

Diverse  |  15 Iunie 2025, 13:11
3.
Alex Bodi i-a făcut praf pe Gabi Tamaș și Dan Alexa: ”Doi fătălăi. Nu aveți treabă cu bătaia”
Știri de ultimă oră din sport
OFICIAL | Sepsi are un nou antrenor
OFICIAL | Sepsi are un nou antrenor
SuperLiga   |  16 Iunie 2025, 19:37
OFICIAL | Sepsi are un nou antrenor
Daniel Pancu: ”Suntem tot la categoria pierzători. Nu m-am gândit vreo secundă să continui la națională. Dacă voi mai avea de pregătit un turneu final, o voi face diferit”
corespondență euro u21 Daniel Pancu: ”Suntem tot la categoria pierzători. Nu m-am gândit vreo secundă să continui la națională. Dacă voi mai avea de pregătit un turneu final, o voi face diferit”
U21   |  16 Iunie 2025, 18:41
Daniel Pancu: ”Suntem tot la categoria pierzători. Nu m-am gândit vreo secundă să continui la națională. Dacă voi mai avea de pregătit un turneu final, o voi face diferit”
Bursa transferurilor > Războiul Gigi Becali - Dan Șucu se poartă și în mercato estival. Cei doi mari rivali au aruncat pe piață cele mai mari sume pe achiziții. Craiova, Dinamo, CFR și U Cluj încearcă și ele să țină pasul

SuperLiga   |  16 Iunie 2025, 18:37
Bursa transferurilor > Războiul Gigi Becali - Dan Șucu se poartă și în mercato estival. Cei doi mari rivali au aruncat pe piață cele mai mari sume pe achiziții. Craiova, Dinamo, CFR și U Cluj încearcă și ele să țină pasul
Horațiu Moldovan, pe lista unei formații din Europa League

Fotbal Internațional   |  16 Iunie 2025, 18:24
Horațiu Moldovan, pe lista unei formații din Europa League
OFICIAL | Farul i-a luat fața lui Dinamo și l-a transferat ”noul Radion Cămătaru”

SuperLiga   |  16 Iunie 2025, 18:13
OFICIAL | Farul i-a luat fața lui Dinamo și l-a transferat ”noul Radion Cămătaru”
România U19 - Spania U19, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Tricolorii își pot asigura calificarea în semifinalele Campionatului European!
live score România U19 - Spania U19, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Tricolorii își pot asigura calificarea în semifinalele Campionatului European!
Echipa Națională   |  16 Iunie 2025, 18:08
România U19 - Spania U19, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Tricolorii își pot asigura calificarea în semifinalele Campionatului European!
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Milionarul român cu 3 pensii, dezvăluiri şoc! A scos pistolul şi a luat-o la fugă
Milionarul român cu 3 pensii, dezvăluiri şoc! A scos pistolul şi a luat-o la fugă
Ilie Dumitrescu a intrat în vestiar și i-a dezorientat pe jucători: ”Ce a zis, mă?”
exclusiv Ilie Dumitrescu a intrat în vestiar și i-a dezorientat pe jucători: ”Ce a zis, mă?”
Special   |  16 Iunie 2025, 12:43
Ilie Dumitrescu a intrat în vestiar și i-a dezorientat pe jucători: ”Ce a zis, mă?”
Cum decide Gigi Becali ce jucători să schimbe la FCSB: ”Așa mi s-a spus”
exclusiv Cum decide Gigi Becali ce jucători să schimbe la FCSB: ”Așa mi s-a spus”
Special   |  15 Iunie 2025, 19:33
Cum decide Gigi Becali ce jucători să schimbe la FCSB: ”Așa mi s-a spus”
Apar noi detalii despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu! Cum a decurs operația fostului președinte și ce spun medicii

Călin Georgescu nu se mai retrage! Ce l-a determinat pe acesta să rămână pe scena politică românească

Cine este Delia Velculescu, economistul FMI propus pentru funcția de premier al României. De ce a fost nominalizată de Nicușor Dan

live score România U19 - Spania U19, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Echipele de start. Tricolorii își pot asigura calificarea în...
Echipa Națională   |  20:00
România U19 - Spania U19, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Echipele de start. Tricolorii își pot asigura calificarea în semifinalele Campionatului European!
exclusiv Radu Banciu a răbufnit la adresa antrenorului român: ”Cea mai mare gloabă! A antrenat peste 390 de echipe, nu știu cum nu îi...
Fotbal Internațional   |  19:51
Radu Banciu a răbufnit la adresa antrenorului român: ”Cea mai mare gloabă! A antrenat peste 390 de echipe, nu știu cum nu îi e rușine”
OFICIAL | Sepsi are un nou antrenor
SuperLiga   |  19:37
OFICIAL | Sepsi are un nou antrenor
exclusiv Tavi Popescu, la un pas de a fi dat afară de la naționala U21 de Daniel Pancu! De ce ”a explodat” selecționerul
U21   |  19:22
Tavi Popescu, la un pas de a fi dat afară de la naționala U21 de Daniel Pancu! De ce ”a explodat” selecționerul
exclusiv L-a luat la țintă pe Horațiu Moldovan: ”Eu am crezut în el cum nu a crezut nimeni niciodată! Sunt supărat pe ce a făcut”
Special   |  18:58
L-a luat la țintă pe Horațiu Moldovan: ”Eu am crezut în el cum nu a crezut nimeni niciodată! Sunt supărat pe ce a făcut”
corespondență euro u21 Daniel Pancu: ”Suntem tot la categoria pierzători. Nu m-am gândit vreo secundă să continui la națională. Dacă voi mai avea de...
U21   |  18:41
Daniel Pancu: ”Suntem tot la categoria pierzători. Nu m-am gândit vreo secundă să continui la națională. Dacă voi mai avea de pregătit un turneu final, o voi face diferit”
Horațiu Moldovan, pe lista unei formații din Europa League
Fotbal Internațional   |  18:24
Horațiu Moldovan, pe lista unei formații din Europa League
Rezultate / Clasamente
OSZAR »