S-a stabilit! Cine va găzdui Cupa Mondială din 2030 și 2034

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): S-a stabilit! Cine va găzdui Cupa Mondială din 2030 și 2034
Foto: profimediaimages  |  

Marius Ivașcu   |   Publicat: 11.12.2024 19:42   |  Actualizat: 12.12.2024 00:01

FIFA a anunțat miercuri, 11 decembrie, țările care vor găzdui edițiile Cupei Mondiale din 2030 și 2034.

Statutul de gazdă pentru cele două turnee a fost votat în cadrul unei reuniuni online a celor 211 de membri FIFA. Consiliul a stabilit ca ediția din 2030 să fie organizată la comun, de către Spania, Portugalia și Maroc, iar pentru cea din 2034 a fost desemnată câștigătoare Arabia Saudită.

Arabia Saudită, gazda ediției din 2034

Arabia Saudită a început, de la momentul transferării lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, un amplu proces de investiție în fotbal. FIFA a oferit țării din Orientul Mijlociu șansa de a organiza Mondialul din 2034. Zvonurile din ultimele luni care anticipau această decizie au dat naștere unei serii de reclamații la adresa instituției conduse de Gianni Infantino.

Decizia a fost condamnată de numeroase organizații pentru drepturile omului, care au menționat abuzuri, decese ale muncitorilor imigranți și nerespectarea drepturilor femeilor și persoanelor LGBT.

Oficialii saudiți au atins acest aspect în cadrul dosarului de candidatură și au specificat că turneul va reprezenta o ocazie de transformare a țării, ce va avea în vedere să gestioneze situațiile de care ONG-urile s-au arătat îngrijorate.

Cupa Mondială revine în Uruguay pentru a celebra 100 de ani

Turneul din 2030 va fi una aniversară. În 1930 a avut loc prima ediție a Campionatului Mondial, atunci când FIFA a hotărât organizarea unui turneu internațional de fotbal masculin. Inițiativa a fost pusă în aplicare de Jules Rimet, președintele organizației internaționale între 1921 și 1954. Drept recunoaștere a contribuției sale, trofeul competiției a purtat numele său până în 1970.

Uruguay a fost țara care a găzduit competiția la care au participat doar 13 țări. Cu ocazia centeranului, forul internațional a hotărît să celebreze acest moment prin a le oferi uruguaienilor ocazia de a organiza meciul de deschidere. Acesta va avea loc pe stadionul Estadio Centenario, locul în care în urmă cu 94 de ani a fost desemnată prima câștigătoare a trofeului. Următoarele două meciuri vor avea loc în Argentina și Paraguay, urmând ca restul turneului să se desfășoare în țările gazde: Spania, Portugalia și Maroc.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

I AM SPORT LIVE, 19 mai. Florin Prunea și Adrian Florea, invitații lui Costin Ștucan!

Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”

Nicușor Dan este noul președinte al României! Primarul General al Bucureștiului a câștigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale

Marian Iancu, mesaj dur după rezultatul din alegeri: ”Să vă ștergeți la gură cu hârtie igienică”

Trofeul Ligii 2 a ajuns în Trivale! Jucătorii de la FC Argeș au sărbătorit triumful alături de suporteri

Gabi Safta, un nou derapaj grosolan. Mesaj pentru votanții lui Nicușor Dan: ”Ați distrus țara! Sistem ticălos. I-ați pus pe morți să voteze”

Cele mai citite

Gică Hagi, criticat în direct de Radu Naum: ”Repede la FCSB!”

SuperLiga  |  16 Mai 2025, 22:51
1.
Gică Hagi, criticat în direct de Radu Naum: ”Repede la FCSB!”
Fostul fotbalist român a devenit șofer de tir după ce a scăpat din spatele gratiilor: ”Înainte nu îmi permiteam, acum duc familia în vacanță în toată lumea!”

Diverse  |  16 Mai 2025, 22:03
2.
Fostul fotbalist român a devenit șofer de tir după ce a scăpat din spatele gratiilor: ”Înainte nu îmi permiteam, acum duc familia în vacanță în toată lumea!”
Un jurnalist, uluit de cum s-a afișat iubita lui Adi Mutu în fața sa: “Ce vrei să port?”

Fotbal  |  17 Mai 2025, 10:54
3.
Un jurnalist, uluit de cum s-a afișat iubita lui Adi Mutu în fața sa: “Ce vrei să port?”
Știri de ultimă oră din sport
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Special   |  19 Mai 2025, 00:24
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Marian Iancu, mesaj dur după rezultatul din alegeri: ”Să vă ștergeți la gură cu hârtie igienică”
Marian Iancu, mesaj dur după rezultatul din alegeri: ”Să vă ștergeți la gură cu hârtie igienică”
SuperLiga   |  18 Mai 2025, 23:20
Marian Iancu, mesaj dur după rezultatul din alegeri: ”Să vă ștergeți la gură cu hârtie igienică”
Trofeul Ligii 2 a ajuns în Trivale! Jucătorii de la FC Argeș au sărbătorit triumful alături de suporteri
video Trofeul Ligii 2 a ajuns în Trivale! Jucătorii de la FC Argeș au sărbătorit triumful alături de suporteri
Liga 2   |  18 Mai 2025, 23:19
Trofeul Ligii 2 a ajuns în Trivale! Jucătorii de la FC Argeș au sărbătorit triumful alături de suporteri
Trofeu de adio pentru Olăroiu la Al Sharjah! Echipa lui a cucerit una dintre competițiile importante din Asia
video Trofeu de adio pentru Olăroiu la Al Sharjah! Echipa lui a cucerit una dintre competițiile importante din Asia
Stranieri   |  18 Mai 2025, 22:26
Trofeu de adio pentru Olăroiu la Al Sharjah! Echipa lui a cucerit una dintre competițiile importante din Asia
Gabi Safta, un nou derapaj grosolan. Mesaj pentru votanții lui Nicușor Dan: ”Ați distrus țara! Sistem ticălos. I-ați pus pe morți să voteze”
Gabi Safta, un nou derapaj grosolan. Mesaj pentru votanții lui Nicușor Dan: ”Ați distrus țara! Sistem ticălos. I-ați pus pe morți să voteze”
Diverse   |  18 Mai 2025, 21:55
Gabi Safta, un nou derapaj grosolan. Mesaj pentru votanții lui Nicușor Dan: ”Ați distrus țara! Sistem ticălos. I-ați pus pe morți să voteze”
Gigi Becali, după ce Sepsi a picat în Liga 2: ”L-am paradit pe Orban! Într-un fel, îmi pare bine”

Fotbal   |  18 Mai 2025, 21:48
Gigi Becali, după ce Sepsi a picat în Liga 2: ”L-am paradit pe Orban! Într-un fel, îmi pare bine”
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Condamnat la moarte! Ce spunea milionarul român ajuns la sapă de lemn după ce a primit 23 de ani de detenţie!
Condamnat la moarte! Ce spunea milionarul român ajuns la sapă de lemn după ce a primit 23 de ani de detenţie!
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Special   |  19 Mai 2025, 00:24
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
”Dependența” care afectează tot mai mulți fotbaliști: ”Alibec e pistol cu apă rece. Pe grup sunt mulți jucători de Liga 1”
exclusiv ”Dependența” care afectează tot mai mulți fotbaliști: ”Alibec e pistol cu apă rece. Pe grup sunt mulți jucători de Liga 1”
Special   |  17 Mai 2025, 10:41
”Dependența” care afectează tot mai mulți fotbaliști: ”Alibec e pistol cu apă rece. Pe grup sunt mulți jucători de Liga 1”
Ce a declarat Klaus Iohannis după ce a votat la Sibiu: ”De data aceasta votăm...”

''România pe primul loc'' devine viral în ziua votului! Gică Hagi și Victor Ponta au transmis același mesaj în turul 2

Ce a postat Nicușor Dan pe Facebook, după ce a mers la vot. Candidatul independent a stârnit o mulțime de reacții

galerie foto Cum a ajuns să arate un Duster fabricat în Rusia, după doar 3 ani! Are 88.000 km și a fost cumpărat cu 18.800 de euro
Auto   |  09:33
Cum a ajuns să arate un Duster fabricat în Rusia, după doar 3 ani! Are 88.000 km și a fost cumpărat cu 18.800 de euro
exclusiv A cedat și a plecat! Primul jucător de la FCSB care a părăsit petrecerea de titlu. La ce oră s-a dus acasă
SuperLiga   |  09:21
A cedat și a plecat! Primul jucător de la FCSB care a părăsit petrecerea de titlu. La ce oră s-a dus acasă
exclusiv ”Dacă o salvează pe Parma, Chivu e un antrenor mai bun decât Mircea Lucescu” / ”El nu a salvat nicio echipă în Italia, a...
Serie A   |  09:03
”Dacă o salvează pe Parma, Chivu e un antrenor mai bun decât Mircea Lucescu” / ”El nu a salvat nicio echipă în Italia, a picat mereu”
I AM SPORT LIVE, 19 mai. Florin Prunea și Adrian Florea, invitații lui Costin Ștucan!
Fotbal   |  08:29
I AM SPORT LIVE, 19 mai. Florin Prunea și Adrian Florea, invitații lui Costin Ștucan!
Explozia de furie a lui Ion Țiriac: "A găurit dulapul!". Dezvăluirea campionului de la Roland Garros 1970
Ion Țiriac   |  08:01
Explozia de furie a lui Ion Țiriac: "A găurit dulapul!". Dezvăluirea campionului de la Roland Garros 1970
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Special   |  00:24
Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”
Nicușor Dan este noul președinte al României! Primarul General al Bucureștiului a câștigat al doilea tur de scrutin al...
Diverse   |  00:01
Nicușor Dan este noul președinte al României! Primarul General al Bucureștiului a câștigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale
Marian Iancu, mesaj dur după rezultatul din alegeri: ”Să vă ștergeți la gură cu hârtie igienică”
SuperLiga   |  23:20
Marian Iancu, mesaj dur după rezultatul din alegeri: ”Să vă ștergeți la gură cu hârtie igienică”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »