La mulți ani, Mircea Lucescu! Antrenorul român împlinește 79 de ani. Surpriza de care poate avea parte cu ocazia aniversării sale

Lucescu și-a începtu cariera de antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): La mulți ani, Mircea Lucescu! Antrenorul român împlinește 79 de ani. Surpriza de care poate avea parte cu ocazia aniversării sale
Foto: Sport Pictures  |   Lucescu și-a începtu cariera de antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara

George Drafta   |   Publicat: 29.07.2024 15:58   |  Actualizat: 29.07.2024 15:58

Pe Mircea Lucescu aniversarea celor 79 de ani îl prinde aproape ca niciodată în cariera sa în postura de a fi liber de contract. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care tehnicianul s-a despărțit în luna noiembrie a anului trecut de Dinamo Kiev și între timp nu a mai onorat niciuna dintre ofertele primite.

Mircea Lucescu are deja aproape 9 luni de când privește fenomenul fotbalistic fără implicare emoțională. După ce a lăsat-o pe Dinamo Kiev, Beșiktaș a fost echipa care părea că îl va face pe experimentatul antrenor să revină în iarbă.

Un acord era dat ca sigur, însă până la urmă mutarea nu s-a mai produs, iar Lucescu a rămas interesant în continuare pentru cei care i-l doresc la conducerea echipelor lor.

Rămâne în expectativă

Naționala Ucrainei i-a făcut o ofertă lui Mircea Lucescu după ce vecinii noștri au părăsit Euro 2024 încă din faza grupelor.

Însă din nou Il Luce ezită să dea un răspuns pentru a deveni succesorul lui Serghei Rebrov pe banca naționalei ucrainene. Federația de la Kiev nu este însă singura care l-ar putea curta pe Il Luce în această vară.

Lucescu a fost în tribune la meciurile tricolorilor de la Euro 2024

După ce i-a propus postul de selecționer lui Gică Hagi, forul condus de Răzvan Burleanu se poate orienta și spre Mircea Lucescu în cazul unui răspuns negativ venit din partea "Regelui".

Reputatul antrenor a fost pe lista vehiculată de presă în ceea ce privește succesorul lui Edi Iordănescu la conducerea tricolorilor. Numele său este întotdeauna rostit atunci când naționala nu are selecționer.

Ce sentimente avea acum un an

În 2023, la precedenta aniversare, Mircea Lucescu era în focul pregătirilor pentru un nou sezon competițional. Erau ultimele lui luni pe banca celor de la Dinamo Kiev.

Lucescu a antrenat ultima oară în fotbalul românesc la Rapid, în sezonul 1999-2000

"Cu treabă pentru că mâine începe campionatul. Păi da, sigur că sunt bine, că sunt aici (n.r. la Kiev). Sunt bine. Dacă nu, eram în altă parte (n.r. la spital)", declara la vremea respectivă Il Luce.

Patronul CFR-ului, Neluțu Varga era cel care visa atunci să i-l fure ucrainenilor. La pachet cu fiul său, Răzvan.

”(Este adevărat că l-ați dori pe Mircea Lucescu în conducerea clubului și pe Răzvan Lucescu, antrenor?) Asta într-adevăr e ireal (n.r. acum), dar pentru perioada următoare, de la anul încolo...”, era intenția dezvăluită în exclusivitate de Nelu Varga pentru iAMsport.ro, în iulie 2023.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”

Omul cu care Gigi Becali se ceartă și se împacă de 25 de ani: ”Când apare, mă doare ficatul! A făcut bani ilegal”

Mai este puțin până la ”finala” sezonului dintre Banciu și Prunea: ”Am văzut că prindea fluturi. Va fi show” / ”O să vedeți o mare surpriză”

Alex Chipciu, zi de naștere perfectă: U Cluj e în Europa, Nicușor Dan e președinte: ”A ieșit cum am vrut”

”Dependența” care afectează tot mai mulți fotbaliști: ”Alibec e pistol cu apă rece. Pe grup sunt mulți jucători de Liga 1”

Forbes: Cristiano Ronaldo, peste Stephen Curry în topul celor mai bine plătiți sportivi. Ce loc ocupă Lionel Messi în TOP 10

Cele mai citite

Cristi Borcea a spus cine trebuia să fie președintele României: ”Nu ne respectăm valorile!”

Diverse  |  19 Mai 2025, 15:49
1.
Cristi Borcea a spus cine trebuia să fie președintele României: ”Nu ne respectăm valorile!”
Valeriu Iftime: “Harta care arată unde a câștigat AUR ne spune unde trebuie să investim în educație”

SuperLiga  |  19 Mai 2025, 14:21
2.
Valeriu Iftime: “Harta care arată unde a câștigat AUR ne spune unde trebuie să investim în educație”
Ilie Năstase suferă în tăcere. Marele campion refuză să se opereze: ”Îi este frică”

Tenis  |  20 Mai 2025, 01:48
3.
Ilie Năstase suferă în tăcere. Marele campion refuză să se opereze: ”Îi este frică”
Știri de ultimă oră din sport
Antrenorul lui Radu Drăgușin și-a clarificat viitorul la Tottenham

Premier League   |  20 Mai 2025, 23:59
Antrenorul lui Radu Drăgușin și-a clarificat viitorul la Tottenham
Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
exclusiv Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
Special   |  20 Mai 2025, 23:40

Cu ce buget a retrogradat Sepsi din SuperLiga. Prunea, siderat: ”Erau pe primul loc în play-out”
exclusiv Cu ce buget a retrogradat Sepsi din SuperLiga. Prunea, siderat: ”Erau pe primul loc în play-out”
SuperLiga   |  20 Mai 2025, 23:15
Cu ce buget a retrogradat Sepsi din SuperLiga. Prunea, siderat: ”Erau pe primul loc în play-out”
Darius Olaru i-a dat replica lui Cristi Balaj: ”Știe cum a câștigat CFR-ul campionate!”

SuperLiga   |  20 Mai 2025, 22:50
Darius Olaru i-a dat replica lui Cristi Balaj: ”Știe cum a câștigat CFR-ul campionate!”
Retrageri importante de la naționala feminină a României! Două jucătoare își iau la revedere după meciurile din Liga Națiunilor 
super fete Retrageri importante de la naționala feminină a României! Două jucătoare își iau la revedere după meciurile din Liga Națiunilor 
Feminin   |  20 Mai 2025, 21:45
Retrageri importante de la naționala feminină a României! Două jucătoare își iau la revedere după meciurile din Liga Națiunilor 
Gigi Becali nu a mai rezistat după ce a văzut anunțul lui George Simion: ”Se face de râs! I-am zis să termine”

Diverse   |  20 Mai 2025, 21:29
Gigi Becali nu a mai rezistat după ce a văzut anunțul lui George Simion: ”Se face de râs! I-am zis să termine”
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Ce a putut păţi milionarul român care are cel mai tare restaurant din Dubai înaintea unei zile mari din viaţă!
Ce a putut păţi milionarul român care are cel mai tare restaurant din Dubai înaintea unei zile mari din viaţă!
Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
exclusiv Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
Special   |  20 Mai 2025, 23:40
Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
Mai este puțin până la ”finala” sezonului dintre Banciu și Prunea: ”Am văzut că prindea fluturi. Va fi show” / ”O să vedeți o mare surpriză”
exclusiv Mai este puțin până la ”finala” sezonului dintre Banciu și Prunea: ”Am văzut că prindea fluturi. Va fi show” / ”O să vedeți o mare surpriză”
Special   |  19 Mai 2025, 20:46
Mai este puțin până la ”finala” sezonului dintre Banciu și Prunea: ”Am văzut că prindea fluturi. Va fi show” / ”O să vedeți o mare surpriză”
Traian Băsescu a venit cu o recomandare de premier pentru Nicușor Dan. Niciun fost președinte nu se află pe lista de viitori consilieri la Cotroceni

Ce sumă a pierdut Gigi Becali între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale

Se vrea revenirea la serviciul militar obligatoriu. Cine urmează să ia decizia finală
Se vrea revenirea la serviciul militar obligatoriu. Cine urmează să ia decizia finală
Se vrea revenirea la serviciul militar obligatoriu. Cine urmează să ia decizia finală
Antrenorul lui Radu Drăgușin și-a clarificat viitorul la Tottenham
Premier League   |  23:59
Antrenorul lui Radu Drăgușin și-a clarificat viitorul la Tottenham
exclusiv Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
Special   |  23:40
Declarațiile lui Mircea Lucescu i-au revoltat pe Ștucan și Florea: ”Nu se mai face bine” / ”Zici că era Doina Cornea”
exclusiv Cu ce buget a retrogradat Sepsi din SuperLiga. Prunea, siderat: ”Erau pe primul loc în play-out”
SuperLiga   |  23:15
Cu ce buget a retrogradat Sepsi din SuperLiga. Prunea, siderat: ”Erau pe primul loc în play-out”
Darius Olaru i-a dat replica lui Cristi Balaj: ”Știe cum a câștigat CFR-ul campionate!”
SuperLiga   |  22:50
Darius Olaru i-a dat replica lui Cristi Balaj: ”Știe cum a câștigat CFR-ul campionate!”
exclusiv Omul cu care Gigi Becali se ceartă și se împacă de 25 de ani: ”Când apare, mă doare ficatul! A făcut bani ilegal”
Special   |  22:25
Omul cu care Gigi Becali se ceartă și se împacă de 25 de ani: ”Când apare, mă doare ficatul! A făcut bani ilegal”
exclusiv Cristi Săpunaru, uluit de oferta primită din Serie A: ”Cum se poate? Nicio echipă nu promite asta”
Serie A   |  22:00
Cristi Săpunaru, uluit de oferta primită din Serie A: ”Cum se poate? Nicio echipă nu promite asta”
super fete Retrageri importante de la naționala feminină a României! Două jucătoare își iau la revedere după meciurile din Liga Națiunilor 
Feminin   |  21:45
Retrageri importante de la naționala feminină a României! Două jucătoare își iau la revedere după meciurile din Liga Națiunilor 
Gigi Becali nu a mai rezistat după ce a văzut anunțul lui George Simion: ”Se face de râs! I-am zis să termine”
Diverse   |  21:29
Gigi Becali nu a mai rezistat după ce a văzut anunțul lui George Simion: ”Se face de râs! I-am zis să termine”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »