CFR Cluj - Gloria Buzău 6-0. Spectacol făcut de echipa lui Dan Petrescu, care poate termina sezonul regulat pe primul loc

CFR-ul a reușit scorul campionatului în meciul cu Gloria Buzău Galerie foto (1 fotografii): CFR Cluj - Gloria Buzău 6-0. Spectacol făcut de echipa lui Dan Petrescu, care poate termina sezonul regulat pe primul loc
Foto: Sport Pictures  |   CFR-ul a reușit scorul campionatului în meciul cu Gloria Buzău

Redactia   |   Publicat: 09.03.2025 14:57   |  Actualizat: 09.03.2025 23:34

Clujenii s-au distrat cu lanterna roșie a campionatului înscriind câte trei goluri în fiecare dintre reprize. La revenirea lui Dan Petrescu pe bancă, echipa pe care o antrenează s-a dezlănțuit și a făcut scorul campionatului în fața unui adversar fără replică.

Final: CFR-ul s-a impus cu 6-0 și a urcat temporar pe primul loc al ierarhiei intermediare a SuperLigii.

Min 76 Goool CFR Cluj: Păun, abia intrat pe teren, reușește să fenteze doi adversari și șutează la colțul scurt fără ca portarul advers să poată interveni, 6-0.

Min. 70 Gool CFR Cluj: Un nou penalty dictat pentru gazde, în urma unui fault al lui Dobrosavlevici, este transformat de același Louis Munteanu, 5-0.

Min. 48 Gool CFR Cluj: Un jucător al Buzăului alunecă, vișiniii interceptează, iar Nkololo îi pasează decisiv lui Kamara care îl execută fără probleme pe Greab, 4-0.

Min. 46: Meciul se reia pe arena din Gruia.

Pauză: După o repriză dominată clar de gazde, CFR-ul conduce cu 3-0.

Min. 20 Gool CFR Cluj: Kamara punctează și el după un corner și scorul ia proporții încă înaintea jumătății primei reprize, 3-0.

Min 7 Gool CFR Cluj: Atacantul CFR-ului face dubla cu un șut la colțul lung după ce reușeșete să se insinueze în spatele fundașilor adverși la o minge trimisă în adâncime de coechipierii lui, 2-0.

Min 3: Gool CFR Cluj: Louis Munteanu înscrie din lovitură de la 11 metri.

Echipele de start

CFR Cluj (4-3-3): Hindrich - Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora - Korenica, Djokovic, Fica - Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, Graovac, Țîrlea, Name, Emerllahu, A. Păun, Șfaiț, Deac, Postolachi, Juric
Absent: Tacthsidis (accidentat)
Antrenor: Dan Petrescu

Gloria Buzău (3-5-2): Lazar - Turda, Dobrosavlevici, Puerto - Ciranni, L. Mihai, D. Albu, Tavares, De Nooijer - K. Brobbey, Ișfan
Rezerve: Railean, Greab, Dumitrașcu, Saveljevs, Jipa, S. Pîrvulescu, Benavente
Absent: Budescu (accidentat)
Antrenor: Eugen Neagoe

Știre inițială

CFR Cluj a obținut calificarea în play-off, iar în acest moment se află pe locul 4, cu 51 de puncte. Ardelenii au un bilanț de 13 victorii, 12 egaluri și 4 înfrângeri.

Gloria Buzău ocupă ultimul loc în clasament, cu 20 de puncte, iar viitorul lui Eugen Neagoe la echipă este incert. Buzoienii au bifat în sezonul regulat 5 victorii, 5 remize și 19 eșecuri.

În partida tur, formația din Gruia s-a impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Virgiliu Postolachi.

CFR Cluj - Gloria Buzău, LIVE SCORE, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Declarația lui Dan Petrescu

"Toată lumea va crede că e un meci ușor, iar asta mă deranjează foarte mult. În opinia mea, ăsta e cel mai greu meci, nu cele din play-off. Rezultate n-a avut Buzăul în 2025, e clar, dar jocul a fost mai bun. În fotbal contează doar rezultatul și d-aia au o imagine că sunt pe ultimul loc. În ultimul meci, meritau să bată UTA cu 3-4 goluri. La Sibiu trebuia să bată. La Farul, la fel, nu merita să piardă.

Poate e ceva acolo înăuntru, dar individual arată bine, iar la ultimul meci au avut ghinion. Mereu a fost foarte greu contra echipei de pe ultimul loc. Sper să reușesc să-i montez pe băieți și să fie concentrați din minutul 1 până în minutul 90. Trebuie să avem echilibru", a spus Dan Petrescu.

CFR Cluj - Gloria Buzău, LIVE SCORE, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Echipele probabile

CFR Cluj: Hindrich - Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora - Korenica, Djokovic, Fica - Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, F. Iacob, Tîrlea, Graovac, Sinyan, Name, Emerllahu, Șfaiț, Gligor, Postolachi, Juric
Absent: Tacthsidis (accidentat)
Antrenor: Dan Petrescu

Gloria Buzău: Lazar - Ciranni, Puerto, Cestor, De Nooijer - L. Mihai, Dr. Albu - Ișfan, Tavares, Benavente - Brobbey
Rezerve: Dobrosavlevici, Dumitrașcu, Greab, Jipa, Lovric, Pîrvulescu, Răilean, Saveljevs, Turda, Vito
Absent: Budescu (accidentat)
Antrenor: Eugen Neagoe

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Decizia luată de cel mai influent jucător din vestiarul lui Sepsi după retrogradarea clubului

U Cluj - Rapid, de la 18:00, pe iAMsport.ro. Ardelenii speră să termine play-off-ul pe podium

Adi Mutu, analiză la sânge după ruptura din Giulești: "Fanul Șumudică s-a bătut constant cu antrenorul Șumudică"

Gigi Becali a transferat un jucător de la CFR Cluj. Patronul FCSB a confirmat mutarea

Fiul lui Dan Șucu este în lotul Rapidului pentru meciul cu U Cluj

Universitatea Craiova - Dinamo, ora 21:00, pe iAMsport.ro. Podiumul, singura miză pentru olteni

Cele mai citite

”Șucu l-a pus pe Săpunaru director sportiv și apoi au apărut toate salariile în presă! Vrea să îmi confirme zi de zi că e pe același drum ca Negoiță”

SuperLiga  |  22 Mai 2025, 22:05
1.
”Șucu l-a pus pe Săpunaru director sportiv și apoi au apărut toate salariile în presă! Vrea să îmi confirme zi de zi că e pe același drum ca Negoiță”
Radu Banciu: ”Eram un fotbalist mai mare decât Hagi la 20 de ani! Noi am fost mai mari decât cei din Generația de Aur”

Special  |  21 Mai 2025, 21:42
2.
Radu Banciu: ”Eram un fotbalist mai mare decât Hagi la 20 de ani! Noi am fost mai mari decât cei din Generația de Aur”
Haos la Rapid: Dan Șucu l-a anunțat că îl dă afară, după ce le-a adus alcool jucătorilor! Săpunaru a intervenit

SuperLiga  |  22 Mai 2025, 18:20
3.
Haos la Rapid: Dan Șucu l-a anunțat că îl dă afară, după ce le-a adus alcool jucătorilor! Săpunaru a intervenit
Știri de ultimă oră din sport
Presa din Italia i-a stabilit viitorul lui Florinel Coman: ”Prea puțin pentru a fi ținut minte”

Serie A   |  24 Mai 2025, 16:25
Presa din Italia i-a stabilit viitorul lui Florinel Coman: ”Prea puțin pentru a fi ținut minte”
Adi Mutu, analiză la sânge după ruptura din Giulești: "Fanul Șumudică s-a bătut constant cu antrenorul Șumudică"
Adi Mutu, analiză la sânge după ruptura din Giulești: "Fanul Șumudică s-a bătut constant cu antrenorul Șumudică"
SuperLiga   |  24 Mai 2025, 15:48
Adi Mutu, analiză la sânge după ruptura din Giulești: "Fanul Șumudică s-a bătut constant cu antrenorul Șumudică"
Gigi Becali a transferat un jucător de la CFR Cluj. Patronul FCSB a confirmat mutarea
Gigi Becali a transferat un jucător de la CFR Cluj. Patronul FCSB a confirmat mutarea
SuperLiga   |  24 Mai 2025, 15:33
Gigi Becali a transferat un jucător de la CFR Cluj. Patronul FCSB a confirmat mutarea
Fiul lui Dan Șucu este în lotul Rapidului pentru meciul cu U Cluj
Fiul lui Dan Șucu este în lotul Rapidului pentru meciul cu U Cluj
SuperLiga   |  24 Mai 2025, 14:46
Fiul lui Dan Șucu este în lotul Rapidului pentru meciul cu U Cluj
Universitatea Craiova - Dinamo, ora 21:00, pe iAMsport.ro. Podiumul, singura miză pentru olteni
live score Universitatea Craiova - Dinamo, ora 21:00, pe iAMsport.ro. Podiumul, singura miză pentru olteni
SuperLiga   |  24 Mai 2025, 14:08
Universitatea Craiova - Dinamo, ora 21:00, pe iAMsport.ro. Podiumul, singura miză pentru olteni
Detaliul care îl face pe Ianis Hagi să își aleagă viitoarea destinație

Stranieri   |  24 Mai 2025, 13:28
Detaliul care îl face pe Ianis Hagi să își aleagă viitoarea destinație
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, decizie radicală! Ce a făcut alături de iubita cu 23 de ani mai tânără
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, decizie radicală! Ce a făcut alături de iubita cu 23 de ani mai tânără
E a treia oară când Antonio Conte reușește asta! Detaliul inedit despre titlul obținut de italian cu Napoli
special E a treia oară când Antonio Conte reușește asta! Detaliul inedit despre titlul obținut de italian cu Napoli
Special   |  24 Mai 2025, 09:26
E a treia oară când Antonio Conte reușește asta! Detaliul inedit despre titlul obținut de italian cu Napoli
Cât a ajuns să coste tricoul lui Gică Hagi de la Galatasaray, sezonul 1998-1999

Special   |  24 Mai 2025, 08:23
Cât a ajuns să coste tricoul lui Gică Hagi de la Galatasaray, sezonul 1998-1999
Cum îl vede Radu Banciu pe Nicușor Dan în postura de președinte al României. Jurnalistul i-a făcut portretul în această seară

Harvard dă în judecată administrația Trump după ce a pierdut dreptul de a primi studenți străini. Cum s-a ajuns într-o astfel de situație

Podcast I AM MEDIA, ediția a 23-a | Cristi Borcea este invitatul din această săptămână al lui Victor Vrînceanu

exclusiv Decizia luată de cel mai influent jucător din vestiarul lui Sepsi după retrogradarea clubului
SuperLiga   |  23:39
Decizia luată de cel mai influent jucător din vestiarul lui Sepsi după retrogradarea clubului
video Budescu, show de zile mari la o petrecere! Fotbalistul a cântat o melodie celebră cu tentă sexuală a unui manelist
Diverse   |  18:04
Budescu, show de zile mari la o petrecere! Fotbalistul a cântat o melodie celebră cu tentă sexuală a unui manelist
live score U Cluj - Rapid, ACUM, pe iAMsport.ro. Ocazii la ambele porți
SuperLiga   |  18:03
U Cluj - Rapid, ACUM, pe iAMsport.ro. Ocazii la ambele porți
Jaqueline Cristian, înfrângere fără drept de apel în finala de la Rabat
Tenis   |  16:58
Jaqueline Cristian, înfrângere fără drept de apel în finala de la Rabat
Presa din Italia i-a stabilit viitorul lui Florinel Coman: ”Prea puțin pentru a fi ținut minte”
Serie A   |  16:25
Presa din Italia i-a stabilit viitorul lui Florinel Coman: ”Prea puțin pentru a fi ținut minte”
video Andrei Rațiu, recompensat la finalul sezonului din La Liga. Trofeul primit de fotbalistul naționalei României
Stranieri   |  16:06
Andrei Rațiu, recompensat la finalul sezonului din La Liga. Trofeul primit de fotbalistul naționalei României
Adi Mutu, analiză la sânge după ruptura din Giulești: "Fanul Șumudică s-a bătut constant cu antrenorul Șumudică"
SuperLiga   |  15:48
Adi Mutu, analiză la sânge după ruptura din Giulești: "Fanul Șumudică s-a bătut constant cu antrenorul Șumudică"
Gigi Becali a transferat un jucător de la CFR Cluj. Patronul FCSB a confirmat mutarea
SuperLiga   |  15:33
Gigi Becali a transferat un jucător de la CFR Cluj. Patronul FCSB a confirmat mutarea
Rezultate / Clasamente
OSZAR »