Florentin Petre: ”Avem jucători talentați, care pot face față la nivel european” / ”România poate ajunge în semifinale la Euro U21”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Florentin Petre: ”Avem jucători talentați, care pot face față la nivel european” / ”România poate ajunge în semifinale la Euro U21”
Foto: Sport Pictures  |  

Redactia   |   Publicat: 09.06.2025 10:42   |  Actualizat: 09.06.2025 10:51

Fostul internațional Florentin Petre (49 de ani), care a participat la prima ediție a Campionatului European de fotbal U21, organizată în 1998, consideră că tricolorii pregătiți de Daniel Pancu (47 de ani) au șansa de a câștiga patru sau cinci puncte în grupa de la EURO 2025, chiar dacă au adversari redutabili precum Spania sau Italia

Naționala U21 a României va juca în grupele Euro 2025 cu Spania, Italia și Slovacia, țara gazdă. Deși se prezintă a fi o grupă dificilă, Florentin Petre este optimist și crede că "tricolorii" vor putea realiza o figură frumoasă și să se califice în fazele eliminatorii.

E o grupă grea, cu echipe puternice. Spania și Italia sunt favorite după părerea mea, dar și noi avem jucători buni. Slovacia va avea sprijinul publicului, dar dacă suntem uniți și luptăm până la capăt, putem scoate rezultate bune.

Cred că meciul cu Spania va fi cel mai greu din grupă. Dacă echipa joacă serios și nu se sperie de adversari, cred că putem face 4 sau chiar 5 puncte. Asta ne-ar putea ajuta să mergem mai departe”, a declarat Florentin Petre, pentru AGERPRES.

El afirmă totodată că naționala de tineret a României poate egala performanța din 2019, când a atins faza semifinalelor, dar cel mai important este debutul la turneul final.

Eu cred că se poate egala performanța din 2019 când am atins faza semifinalelor. Avem jucători talentați și, dacă se pregătesc bine și intră pe teren cu încredere, pot ajunge în semifinale. Totul depinde de cum încep turneul și cum se leagă jocul între ei”, a precizat Petre.

Florentin Petre: ”Fotbalul românesc a evoluat mult”

Actualul antrenor secund al echipei Dinamo a făcut parte din echipa națională care a participat pentru prima oară la EURO U21, cu Victor Pițurcă selecționer.

Generația din 1998 a fost generația care a marcat prima noastră calificare la un turneu final U21. Și pot spune că am făcut parte dintr-o echipă talentată și mulți dintre noi au ajuns ulterior la echipa națională de seniori. Este evident că fotbalul românesc a evoluat de atunci, iar tinerii de azi beneficiază de o infrastructură și un suport mai bine dezvoltate”, a spus Petre.

România U21 a evoluat în opinia lui Florentin Petre în ultima perioadă, acesta fiind rezultatul meciurilor pe care le au fotbaliștii la un nivel înalt.

Este foarte important că naționala de tineret a reușit această a patra calificare consecutivă. Arată că se muncește bine la nivel de juniori și că avem jucători talentați, care pot face față la nivel european. Dacă tinerii joacă des la echipele de club, vor fi tot mai pregătiți și pentru națională. Sunt mai mulți care pot ajunge la naționala mare, dar totul ține de cum vor munci de acum înainte. Nu vreau să dau nume, pentru că toți merită o șansă. Dar dacă rămân serioși și joacă meci de meci bine, sigur îi vom vedea sus”, a adăugat Florentin Petre.

Sursa: Agerpres

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A izbucnit la adresa FRF: ”Oare dorm bine unii dintre domnii responsabili pentru asta?”

FRF nu-l mai voia pe Daniel Pancu! Dezvăluiri tari din Slovacia: ”I-a cântărit pe jucători și le-a măsurat tensiunea!”

”Care a adevărata România?”. A analizat meciurile de la U21 și nu înțelege prăbușirea jucătorilor lui Pancu: ”Încerc să mă cenzurez”

Oficialul FRF care l-a învinovățit pe Daniel Pancu, făcut praf de membrul Generației de Aur: ”Nu am văzut să ataci în halul ăsta un antrenor”

Florin Prunea a rostit în direct numele antrenorului care i-ar putea lua locul lui Daniel Pancu la România U21

Previziune sumbră pentru tineretul lui Pancu: ”În afară de el, e greu să mai facă cineva pasul”

Cele mai citite

La 30 de ani de la "furtul secolului", Ion Crăciunescu dă cărțile pe față: "Eu sunt împăcat, liniștit. Aș putea s-o dau pe alții, dar despre morți numai de bine!" + Secretele celei mai controversate finale de Cupă de după 1989

Special  |  24 Iunie 2025, 13:26
1.
La 30 de ani de la "furtul secolului", Ion Crăciunescu dă cărțile pe față: "Eu sunt împăcat, liniștit. Aș putea s-o dau pe alții, dar despre morți numai de bine!" + Secretele celei mai controversate finale de Cupă de după 1989
Mihai Rotaru îi dă dreptate lui Mititelu și anunță că FRF e în pericol: ”Va fi haos. Dacă dispare Federația, UEFA va fi noua FRF”

SuperLiga  |  26 Iunie 2025, 19:34
2.
Mihai Rotaru îi dă dreptate lui Mititelu și anunță că FRF e în pericol: ”Va fi haos. Dacă dispare Federația, UEFA va fi noua FRF”
Proiectul la care visează Constantin Budescu: ”Mergem eu cu tine, mai luăm 2-3 și promovăm la pas în Liga 1!”

Liga 2  |  24 Iunie 2025, 22:50
3.
Proiectul la care visează Constantin Budescu: ”Mergem eu cu tine, mai luăm 2-3 și promovăm la pas în Liga 1!”
Știri de ultimă oră din sport
Florin Prunea a primit o ofertă care l-a năucit: "Mi s-au înmuiat picioarele"
exclusiv Florin Prunea a primit o ofertă care l-a năucit: "Mi s-au înmuiat picioarele"
Diverse   |  27 Iunie 2025, 09:03
Florin Prunea a primit o ofertă care l-a năucit: "Mi s-au înmuiat picioarele"
Xabi Alonso, avertisment clar pentru Mbappe și Vinicius: ”Trebuie să se îmbunătățească”

Fotbal Internațional   |  27 Iunie 2025, 08:00
Xabi Alonso, avertisment clar pentru Mbappe și Vinicius: ”Trebuie să se îmbunătățească”
Tabloul complet al optimilor de finală de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Cap de afiș: Real Madrid - Juventus Torino

Fotbal   |  27 Iunie 2025, 08:00
Tabloul complet al optimilor de finală de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Cap de afiș: Real Madrid - Juventus Torino
El l-a inventat pe Mircea Lucescu: ”Cu asta am spus tot”
exclusiv El l-a inventat pe Mircea Lucescu: ”Cu asta am spus tot”
Special   |  27 Iunie 2025, 07:52

Imagini antologice de la ”Procesul Etapei” din 1998. Cum arătau Mircea Lucescu, Mitică Dragomir sau Cornel Dinu

Special   |  27 Iunie 2025, 00:06

Scandal uriaș la finala EURO U19 de pe Giulești! Jucătorii s-au luat la bătaie pe teren

Fotbal Internațional   |  27 Iunie 2025, 00:01
Scandal uriaș la finala EURO U19 de pe Giulești! Jucătorii s-au luat la bătaie pe teren
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO Miliardarul român a spus ce legătură are soacra lui cu numele companiei care i-a adus averea uriaşă!
Miliardarul român a spus ce legătură are soacra lui cu numele companiei care i-a adus averea uriaşă!
El l-a inventat pe Mircea Lucescu: ”Cu asta am spus tot”
exclusiv El l-a inventat pe Mircea Lucescu: ”Cu asta am spus tot”
Special   |  27 Iunie 2025, 07:52
El l-a inventat pe Mircea Lucescu: ”Cu asta am spus tot”
Imagini antologice de la ”Procesul Etapei” din 1998. Cum arătau Mircea Lucescu, Mitică Dragomir sau Cornel Dinu
Imagini antologice de la ”Procesul Etapei” din 1998. Cum arătau Mircea Lucescu, Mitică Dragomir sau Cornel Dinu
Special   |  27 Iunie 2025, 00:06
Imagini antologice de la ”Procesul Etapei” din 1998. Cum arătau Mircea Lucescu, Mitică Dragomir sau Cornel Dinu
Cine este bunicuța din Neamț care a luat Bacalaureatul la 75 de ani. Ce note a obținut Ioana Păduraru Rusu la cele trei probe

Cine este Eliza, eleva din Prahova care a luat Bacul cu 10. A făcut naveta zilnic 50 de km și vrea să devină profesoară de matematică

Tribunalul București a luat decizia în privința primarului din Sinaia. Vlad Oprea rămâne în arest preventiv încă 30 de zile

exclusiv Alexandru Meszar, disperat să scape de UTA Arad. Suma amețitoare pe care o cere acesta pentru fosta campioană a Romaniei
SuperLiga   |  12:10
Alexandru Meszar, disperat să scape de UTA Arad. Suma amețitoare pe care o cere acesta pentru fosta campioană a Romaniei
exclusiv Cristina Roventa l-a convins pe Alex Maxim să ia o decizie la care puțini se așteptau: ”Am avut noroc cu ea”
Special   |  11:25
Cristina Roventa l-a convins pe Alex Maxim să ia o decizie la care puțini se așteptau: ”Am avut noroc cu ea”
exclusiv Iulian Cristea: ”Mi-am stricat relația cu fanii FCSB prin transferul la Rapid”. Ce l-a determinat să schimbe taberele
Fotbal   |  10:55
Iulian Cristea: ”Mi-am stricat relația cu fanii FCSB prin transferul la Rapid”. Ce l-a determinat să schimbe taberele
foto Imagini-spion cu noua Dacia Sandero facelift. Duster și Bigster, sursă de inspirație pentru modelul 2026
Auto   |  10:17
Imagini-spion cu noua Dacia Sandero facelift. Duster și Bigster, sursă de inspirație pentru modelul 2026
exclusiv Ionuț Chirilă a explicat ce ar face dacă Gigi Becali i-ar propune să meargă la FCSB
SuperLiga   |  10:00
Ionuț Chirilă a explicat ce ar face dacă Gigi Becali i-ar propune să meargă la FCSB
exclusiv Florin Prunea a primit o ofertă care l-a năucit: "Mi s-au înmuiat picioarele"
Diverse   |  09:03
Florin Prunea a primit o ofertă care l-a năucit: "Mi s-au înmuiat picioarele"
I AM SPORT LIVE, 27 iunie. Remus Răureanu și Florin Prunea sunt invitații lui Costin Ștucan
Special   |  08:56
I AM SPORT LIVE, 27 iunie. Remus Răureanu și Florin Prunea sunt invitații lui Costin Ștucan
Xabi Alonso, avertisment clar pentru Mbappe și Vinicius: ”Trebuie să se îmbunătățească”
Fotbal Internațional   |  08:00
Xabi Alonso, avertisment clar pentru Mbappe și Vinicius: ”Trebuie să se îmbunătățească”
Rezultate / Clasamente
OSZAR »